Magistraţii Tribunalului Olt au decis, miercuri, să prelungească, la cererea procurorilor, mandatul de arestare preventivă pe numele lui Gheorghe Dincă cu încă 30 de zile, până în 24 octombrie, transmite corespondentul MEDIAFAX.


Imaginea articolului Cazul Caracal. Tribunalul Olt a prelungit mandatul de arestare preventivă pentru Gheorghe Dincă

Tribunalul Olt: Mandat de arestare prelungit cu 30 de zile pentru Gheorghe Dincă

Potrivit deciziei, Tribunalul Olt a dispus, miercuri, prelungirea duratei arestării preventive pe 30 zile. Inculpatul nu a contestat decizia magistraţilor.

Gheorghe Dincă a fost dus, miercuri, la Tribunalul Olt, unde procurorii DIICOT şi DNA au cerut prelungirea mandatului de arestare preventivă pe numele bărbatului care a recunoscut că le-a omorât pe Alexandra Măceşanu (15 ani) şi Luiza Melencu (18 ani) şi apoi le-a ars cadavrele.

Gheorghe Dincă avea mandat de arestare preventivă până în data 24 septembrie, dat de Tribunalul Olt în 14 august. Acest mandat a fost emis în baza articolului 236 din Codul de Procedură Penală în vederea cerectării infracţiunilor de trafic de minori, viol şi omor calificat.

Gheorghe Dincă a participat luni şi marţi la reconstituirea parţială a crimelor din cazul Caracal, au anunţat procurorii DIICOT. „Activităţile întreprinse au vizat indicarea de către inculpatul Dincă Gheorghe a principalelor momente sub aspectul racolării, răpirii, adăpostirii, violării şi uciderii celor două victime, precum şi modalitatea şi mijloacele comiterii infracţiunii de profanare de cadavre, în raport de aceleaşi două victime”, a precizat DIICOT, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Potrivit aceleeaşi surse, în paralel cu aceste activităţi au fost efectuate audieri de martori la sediul Poliţiei Municipiului Caracal.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/09/7529144-mediafax-foto-remus-badea-9.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/09/7529144-mediafax-foto-remus-badea-9-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Magistraţii Tribunalului Olt au decis, miercuri, să prelungească, la cererea procurorilor, mandatul de arestare preventivă pe numele lui Gheorghe Dincă cu încă 30 de zile, până în 24 octombrie, transmite corespondentul MEDIAFAX. ...