Opt autospeciale de pompieri au fost chemate să stingă un incendiu puternic izbucnit la un depozit din localitatea Floreşti, judeţul Cluj. Flăcările au cuprins 500 de metri pătraţi, degajându-se un fum gros.

422 afişări

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Avram Iancu” Cluj au anunţat că flăcările au cuprins un depozit din localitatea Floreşti.

„Se intervine cu un dispozitiv mărit: 6 autospeciale pentru stins incendii, două autospeciale pentru intervenţii şi salvări de la înălţimi şi un echipaj SMURD”, au spus reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Avram Iancu” Cluj.

Potrivit acestora, nu sunt anunţate persoane rănite până în acest moment.

Iniţial, pompierii nu au reuşit să stabilească ce materiale erau în depozit, apoi au comunicat că obiectivul afectat este un ansamblu de mai multe depozite care funcţionau ca atelier auto, garaje sau anexe în care erau păstrate obiecte personale.

În momentul sosirii pompierilor, incendiul se manifesta pe o suprafaţă de 500 de metri pătraţi, degajându-se un fum gros.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

<!—->


https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/09/7403819-mediafax-foto-andreea-alexandru-3.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/09/7403819-mediafax-foto-andreea-alexandru-3.jpgrootstireaUncategorised
...