Senatul a adoptat tacit, luni, iniţiativă legislativă prin care şoferii pot alege perioada de suspendare a permisului auto, potrivit faptei contravenţionale pe care a săvârşit-o, într-un interval de un an de la data contravenţiei.


Imaginea articolului Senatul a adoptat tacit proiectul prin care şoferii pot alege perioada de suspendare a permisului

Senatul a adoptat tacit proiectul prin care şoferii pot alege perioada de suspendare a permisului

„În cazul suspendării provizoriu permisul auto, conducătorul auto poate să-şi aleagă perioada suspendării, potrivit faptei contravenţionale pe care a săvârşit-o. Conducătorul auto poate să-şi aleagă perioada suspendării, potrivit faptei contravenţionale pe care a săvârşit-o într-o perioadă de 365 de zile de la data săvârşirii faptei contravenţionale”, arată proiectul de lege adoptat tacit de Senat.

În expunerea de motive, iniţiatorul notează că de această lege ar beneficia şoferii care „pentru o încălcare minoră a unei reguli de circulaţie nu mai pot lucra şi rămân «fără pâine»”.

„Sunt de părere că la nivel naţional avem o problemă mare legată de suspendarea permiselor de conducere ale şoferilor. Îmi exprim speranţa că această iniţiativă legislativă va găsi susţinători indiferent de doctrina politic, drept pentru care vă spun această propunere legislativă spre dezbatere şi adoptare”, susţine Alexandru Băişanu, în expunerea de motive a proiectului.

Proiectulul de lege adoptat tacit de Senat va merge la Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/09/permis-auto-bogdan-stamatin-1.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/09/permis-auto-bogdan-stamatin-1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Senatul a adoptat tacit, luni, iniţiativă legislativă prin care şoferii pot alege perioada de suspendare a permisului auto, potrivit faptei contravenţionale pe care a săvârşit-o, într-un interval de un an de la data contravenţiei. ...