Gheorghe Dincă, bărbatul din Caracal care a mărturisit că le-a omorât pe Alexandra Măceşanu şi Luiza Melencu, participă, luni şi marţi, la reconstituirea faptelor. Anchetatorii vor reface, luni, traseul parcurs de Dincă după ce a luat-o la ocazie pe Alexandra, iar marţi, traseul parcurs cu Luiza.


Imaginea articolului Reconstituirea zilei în care ar fi ucis-o pe Alexandra. Gheorghe Dincă reface începând de astăzi atrocităţile de la Caracal

Reconstituirea zilei în care ar fi ucis-o pe Alexandra. Gheorghe Dincă reface cu anchetatorii atrocităţile de la Caracal

Gheorghe Dincă a fost transferat încă de sâmbătă în Arestul Poliţiei Olt, pentru a participa, luni şi marţi, la reconstituirea presupuselor crime pe care a mărturisit că le-a comis în casa din Caracal.

Potrivit avocatului familiei Luizei Melencu, Tonel Pop, luni va avea loc reconstituirea cazului Alexandrei, iar marţi va fi reconstituit cazul Luizei. Familiile celor două fete vor fi reprezentate de avocaţi.

„Vom participa avocaţii. Luni a fost programată, din ce am discutat cu procurorul de caz, reconstituirea privind-o pe Alexandra şi marţi în ceea ce o priveşte pe Luiza reconstituire. Vor începe de dimineaţă”, a mai spus Pop.

Avocatul consideră că reconstituirea nu se poate face într-o perioadă atât de scurtă de timp, dat fiind faptul că Dincă se contrazice în declaraţii.

La rândul său, Alexandru Cumpănaşu, unchiul Alexandrei Măceşanu, a spus că nu ştie dacă procurorii vor include în reconstituire şi experimentul judiciar cerut de familie, respectiv simularea arderii în aceleaşi condiţii, cu aceleaşi materiale, în acelaşi loc, în butoiul unde Gheorghe Dincă a spus că a ars trupurile celor două fete.

Alexandra Măceşanu (15 ani) şi Luiza Melencu (18 ani) sunt cele două fete care au dispărut după ce au fost luate la ocazie de Gheorghe Dincă. Acesta a mărturisit că le-a omorât pe cele două copile, apoi le-a ars trupurile în butoiul din curte.


Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/09/alexandra-criminal-4.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/09/alexandra-criminal-4-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Gheorghe Dincă, bărbatul din Caracal care a mărturisit că le-a omorât pe Alexandra Măceşanu şi Luiza Melencu, participă, luni şi marţi, la reconstituirea faptelor. Anchetatorii vor reface, luni, traseul parcurs de Dincă după ce a luat-o la ocazie pe Alexandra, iar marţi, traseul parcurs cu Luiza. ...