Ministrul Afacerilor Externe Ramona Mănescu a vorbit, luni la Viena, în cadrul Conferinţei Generale a Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (CG AIEA) despre angajamentul României de a contribui la consolidarea securităţii nucleare.


Imaginea articolului Ramona Mănescu a vorbit la Conferinţa Generală a AIEA despre contribuţia României la securitatea nucleară

Ramona Mănescu a vorbit la Conferinţa Generală a AIEA despre contribuţia României la securitatea nucleară

Ministrul Ramona Mănescu s-a referit la angajamentul relevant al României de a contribui la întărirea securităţii nucleare, inclusiv prin co-prezidarea, în februarie 2020, alături de Panama, a Conferinţei Internaţionale a AIEA privind securitatea nucleară.

„Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică continuă să asigure o contribuţie fundamentală la pacea şi securitatea internaţională, precum şi să sprijine dezvoltarea globală. De mai bine de 60 de ani, Agenţia a fost esenţială în abordarea provocărilor de proliferare nucleară, prin asigurarea aplicării eficace a sistemului de garanţii, prin susţinerea accesului statelor la beneficiile ştiinţei şi tehnologiei, precum şi prin consolidarea securităţii şi siguranţei nucleare” a declarat Ramona Manescu, în cadrul evenimentului, potrivit unui comunicat al MAE remis, luni, MEDIAFAX.

În contextul prezenţei la CG AIEA, Ramona Mănescu s-a întâlnit cu directorul general interimar al AIEA, ambasadorul Cornel Feruţă. Cu acest prilej, a fost evidenţiată cooperarea excelentă a României cu AIEA, aspect de natură să contribuie la profilul ţării noastre, de stat cu o politică nucleară responsabilă.

„Ministrul Mănescu a apreciat atât proiectele de cooperare tehnică, care sprijină programul nuclear civil românesc, cât si prezenţa experţilor români în funcţii din cadrul Secretariatului AIEA. Totodată, demnitarul român l-a felicitat pe ambasadorul Feruţă pentru alegerea sa în funcţia de Director general interimar şi l-a asigurat de sprijinul autorităţilor române în campania de ocupare a noii funcţii”, potrivit sursei citate.

În întrevederi cu reprezentaţi de nivel şi ambasadori ai unor state din Consiliul Guvernatorilor, Ministrul Afacerilor Externe a promovat alegerea candidatului român pentru funcţia de director general al AIEA.

„De asemenea, în marja Conferinţei Generale, ministrul Ramona Mănescu a avut o întrevedere cu românii care lucrează în organizaţiile internaţionale de la Viena, cărora le-a mulţumit pentru profesionalism şi dedicare”, conchide sursa menţionată.

Conferinţa Generală reprezintă cel mai înalt for decizional al AIEA care reuneşte reprezentanţii tuturor statelor membre AIEA şi se întruneşte anual, în cursul lunii septembrie, pentru a analiza şi aproba programul şi bugetul organizaţiei şi pentru a decide alte probleme de interes pentru statele membre şi pentru comunitatea internaţională.

Sesiunea din acest an a Conferinţei Generale se desfăşoară în perioada 16-20 septembrie 2019.


Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/09/ramona-manescu-marius-dumbraveanu-1.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/09/ramona-manescu-marius-dumbraveanu-1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Ministrul Afacerilor Externe Ramona Mănescu a vorbit, luni la Viena, în cadrul Conferinţei Generale a Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (CG AIEA) despre angajamentul României de a contribui la consolidarea securităţii nucleare. ...