Regizorul Alexandru Darie, managerul Teatrului Bulandra, este internat în stare gravă la Spitalul Fundeni din Bucureşti, sub stricta supraveghere a medicilor. Colectivul de la Bulandra “îi este alături şi aşteaptă să se întoarcă la teatru”, a declarat pentru MEDIAFAX conducerea instituţiei.


Imaginea articolului Regizorul Alexandru Darie, internat în stare GRAVĂ. Bulandra: "Tot colectivul este alături de el şi aşteptăm să se întoarcă la teatru"

Regizorul Alexandru Darie, internat în stare GRAVĂ. Colectivul Bulandra îşi exprimă solidaritatea

“Este internat sub stricta supraveghere a medicilor şi urmează un tratament”, a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX conducerea instituţiei.

“Tot colectivul este alături de el şi aşteptăm să se întoarcă la teatru”, potrivit aceleiaşi surse.

Regizorul în vârstă de 60 de ani a fost diagnosticat cu ciroză în urmă cu mai mulţi ani, dar, în ultima vreme, starea sa de sănătate s-ar fi agravat şi, în prezent, el s-ar afla pe lista de transplant hepatic.

Alexandru (Ducu) Darie, fiul regretatului actor Iurie Darie şi al actriţei Consuela Roşu, este unul dintre cei mai cunoscuţi regizori de teatru români, care a montat numeroase spectacole atât în ţară, cât şi în străinătate.

A studiat regia de teatru la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică “I. L. Caragiale” Bucureşti, pe care a absolvit-o în 1983.

În studenţie a regizat spectacolul “Paracliserul”, de Marin Sorescu, pentru care i s-a acordat marele premiu pentru cea mai bună producţie la Festivalul International al şcolilor de Teatru Jacques Lecoq, Riccione, Italia, 1981.

În 1992, regizorul a fost invitat de Oxford Stage Company să regizeze “Mult zgomot pentru nimic”, de William Shakespeare, BBC apreciind montarea drept un eveniment al stagiunii.

Alexandru Darie a regizat şi spectacole montate în SUA, la Performing Arts Centre din New, dar şi la Globe Theatre Tokio, Japonia.

În ianuarie 1995 a regizat “Trei surori”, de Anton Cehov, premiat de Asociaţia Criticilor de Teatru şi de Uniunea Teatrală din România (UNITER).

În 1998, a montat la Teatrul Nottara o curajoasă adaptare a piesei “Viforul”, cu Stelian Nistor.

Din 2002, este directorul Teatrului Bulandra. În perioada 2006 – 2011, a fost preşedinte al Uniunii Teatrelor din Europa, organizaţie înfiinţată de Giorgio Strehler, de care îl leagă afinităţi şi momente hotărâtoare.

A montat spectacole care au marcat ultima parte a secolului 20, precum “Visul unei nopţi de vară”, “Poveste de iarnă”, “Trei surori”. Despre “Visul unei nopţi de vară”, cu care la începutul anilor ’90 a susţinut un turneu în Marea Britanie, The Guardian a scris că este cea mai bună montare după cea semnată de Peter Brook.

Ducu Darie a jucat şi în filme, precum “Galax, omul păpuşă” (1984), de Ion Popescu-Gopo, dar şi mai recentul “Poveste de dragoste”, de Cristina Iacob (2015).

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/09/7430367-mediafax-foto-adrian-piclisan-1.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/09/7430367-mediafax-foto-adrian-piclisan-1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Regizorul Alexandru Darie, managerul Teatrului Bulandra, este internat în stare gravă la Spitalul Fundeni din Bucureşti, sub stricta supraveghere a medicilor. Colectivul de la Bulandra 'îi este alături şi aşteaptă să se întoarcă la teatru', a declarat pentru MEDIAFAX conducerea instituţiei. ...