Avocatul familiei Luizei Melencu, Tonel Pop, a declarat că luni va fi reconstituit cazul Alexandrei, iar marţi al Luizei, acesta considerând să timpul este insuficient, dat fiind faptul că Gheorghe Dincă spune lucruri „aberante, care nu au un curs logic”.


Imaginea articolului Crimele de la Caracal. Avocatul Tonel Pop: Luni va fi reconstituit cazul Alexandrei, iar marţi al Luizei. Timpul, insuficient

Crimele de la Caracal. Avocatul Tonel Pop: Luni va fi reconstituit cazul Alexandrei, iar marţi al Luizei. Timpul, insuficient

Tonel Pop, avocatul familiei Luizei Melencu, fata de 18 ani care a dispărut de cinci luni, după ce a fost luată la ocazie de Gheorghe Dincă, în Caracal, a declarat, duminică, la RTV, că timpul stabilit pentru reconstituirile presupuselor crime este insuficient.

„Din moment ce o întrebare pusă la audiere lui Dincă durează cu tot cu răspuns cam două ore pe o chestie de genul dacă a luat cu mâna stângă sau cu mâna dreaptă, vă daţi seama cât ar trebui să dureze să faci reconstituirea pe una dintre infracţiuni, respectiv pe un omor. Cam între una şi două luni (e nevoie – n.r.) pentru reconstituirile acestea, în contextul în care ne aflăm în această fază în care Dincă nu îşi aduce aminte. De fapt, dacă i se spune ce a făcut, el spune că este aşa. Apoi se contrazice de trei ori în trei minute şi tot aşa. Nu cred că se vor putea face într-o zi aprecieri”, a spus Tonel Pop.

Potrivit acestuia, procurorii vor încerca să reconstituie luni cazul Alexandrei Măceşanu, iar marţi, cazul Luizei Melencu. Familiile celor două fete vor fi reprezentate de avocaţi.

„Vom participa avocaţii. Luni a fost programată, din ce am discutat cu procurorul de caz, reconstituirea privind-o pe Alexandra şi marţi în ceea ce o priveşte pe Luiza reconstituire. Vor începe de dimineaţă”, a mai spus Pop.

Avocatul consideră că reconstituirea nu se poate face într-o perioadă atât de scurtă de timp, dat fiind faptul că Dincă se contrazice în declaraţii.

„Ca să reconstitui ce a fost acolo e nevoie, la modul ideal, de cel puţin o săptămână sau două, iar în situaţia în care suntem noi acum, cam o lună de zile pentru fiecare caz. Nu au cum să reconstituie, pentru că nu au scenariu. Dincă nu a explicat ce şi cum, deci nu au cum să reconstituie. Nu au ce să reconstituie. Scenariul este varză şi Dincă minte de stinge. Spune lucruri aberante care nu pot fi puse în practică şi nu au un curs logic raţional”, a mai afirmat Tonel Pop.

Gheorghe Dincă, bărbatul din Caracal care a mărturisit că le-a omorât pe Alexandra Măceşanu şi Luiza Melencu, a părăsit Arestul Central, fiind dus în Arestul Poliţiei Olt, pentru a participa, luni şi marţi, la reconstituirea faptelor, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Alexandra Măceşanu (15 ani) şi Luiza Melencu (18 ani) sunt cele două fete care au dispărut după ce au fost luate la ocazie de Gheorghe Dincă. Acesta a mărturisit că le-a omorât pe cele două copile, apoi le-a ars trupurile în butoiul din curte.


Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/09/whatsapp-image-2019-07-26-at-13-37-39-2.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/09/whatsapp-image-2019-07-26-at-13-37-39-2-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Avocatul familiei Luizei Melencu, Tonel Pop, a declarat că luni va fi reconstituit cazul Alexandrei, iar marţi al Luizei, acesta considerând să timpul este insuficient, dat fiind faptul că Gheorghe Dincă spune lucruri „aberante, care nu au un curs logic”. ...