CEx al PSD se reuneşte, sâmbătă ora 11.00, la Mamaia. Viorica Dăncilă a afirmat că va fi făcută o analiză a portofoliilor din Guvern şi a paşilor următori ai partidului, în contextul în care preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că respinge integral remanierea şi cere vot de confirmare în Parlament.


Imaginea articolului PSD se reuneşte astăzi în CEx, la Mamaia. Remanierea şi şefia Senatului, posibile teme de discuţie

PSD se reuneşte astăzi în CEx, la Mamaia. Remanierea şi şefia Senatului, posibile teme de discuţie

Reuniunea Comitetului Executiv al PSD va fi urmată, de cea a grupurilor parlamentare ale PSD, de la ora 15.00, tot la Mamaia.

Întrebată, vineri, într-o conferinţă de presă la Constanţa dacă este posibilă o nouă remaniere, premierul Viorica Dăncilă a răspuns că acest lucru e posibil oricând. De asemenea, chestionată dacă este posibilă revenirea lui Felix Stroe în Guvern, Dăncilă a spus că „este posibilă venirea multor colegi”.

Preşedintele PSD a spus că Guvernul are legitimitate politică, adăugând că nu va demisiona din funcţia de premier. Ea a precizat că numai în cazul în care moţiunea de cenzură va fi adoptată de Parlament, atunci social-democraţii vor trebui să treacă în opoziţie.

Premierul a mai anunţat că a discutat cu unii parlamentari din ALDE care nu sunt foarte mulţumiţi de hotărârea ieşirii de la guvernare a partidului, precizând că s-ar bucura dacă foştii colegi de coaliţie s-ar întoarce.

Un alt subiect de discuţie va fi propunerea PSD pentru şefia Senatului, au declarat surse din partid, pentru MEDIAFAX. O decizie este posibil să fie luată, în contextul în care Călin Popescu Tăriceanu a anunţat că în prima zi a sesiunii parlamentare va demisiona oficial din funcţia de preşedinte al Senatului.

Social-democraţii au ca posibile variante pentru şefia Senatului pe Cristian Dumitrescu sau Ecaterina Andronescu, au precizat sursele citate.

De asemenea, PSD a purtat discuţii cu membri ai ALDE pentru a le propune unora dintre aceştia să vină în Guvern iar noul Executiv să obţină sprijinul necesar la votul în Parlament, au adăugat sursele menţionate.

Întrunirea CEx de sâmbătă vine după ce preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, miercuri, că respinge integral remanierea propusă de Viorica Dăncilă. Acesta a precizat că propunerile pe care le-a primit sunt inacceptabile.

Şeful statului a mai precizat că actualul Guvern are nevoie de o confirmare în Parlament şi solicită declanşarea procedurii în acest sens. Klaus Iohannis a semnat, vineri, eliberarea din funcţie a miniştrilor ALDE, care au demisionat din Guvern, respectiv de la portofoliile Energie, Mediu şi Relaţia cu Parlamentul.

Singurul ministru care a rămas în Guvern, de la ALDE, a fost Ramona Mănescu. Aceasta şi-a dat demisia la scurt timp după decizia de a fi în continuare în Executiv. Este posibil ca Mănescu să intre în PSD, potrivit surselor politice ale MEDIAFAX.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/08/7523512-mediafax-foto-alexandru-dobre.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/08/7523512-mediafax-foto-alexandru-dobre-300x300.jpgrootstireaUncategorised
CEx al PSD se reuneşte, sâmbătă ora 11.00, la Mamaia. Viorica Dăncilă a afirmat că va fi făcută o analiză a portofoliilor din Guvern şi a paşilor următori ai partidului, în contextul în care preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că respinge integral remanierea şi cere vot de confirmare în...