Numărul persoanelor care au decedat în ultimul an din cauza Ebola în Republica Democrată Congo a depăşit 2.000, potrivit informaţiilor făcute publice vineri de către Guvernul acestei ţări, informează Al Jazeera.


Imaginea articolului Peste 2.000 de persoane au murit din cauza Ebola în ultimul an în Republica Democrată Congo

Peste 2.000 de persoane au murit din cauza Ebola în ultimul an în Republica Democrată Congo

De asemenea, potrivit aceloraşi date, numărul cazurilor confirmate a depăşit 3.000.

Astfel, aceasta este a doua cea mai mortală epidemie de Ebola, după cea din perioada 2013-2016 din Africa de Vest, care a dus la moartea a 11.300 de persoane.

Între timp, Uganda a raportat un nou caz de deces din cauza Ebola, după ce o fetiţă în vârstă de 9 ani, care intrase în această ţară din Republica Democrată Congo, a decedat joi, fiind diagnosticată cu această boală.

În luna iulie, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a declarat epidemia ca fiind o urgenţă de importanţă internaţională.

Autorităţile din domeniu au avertizat în legătură cu o pandemie de Ebola, la doar trei ani după ce ultima astfel de epidemie a ucis peste 11.000 de persoane în Africa de Vest între 2014 şi 2016. „Luptăm împotriva unuia dintre cele mai periculoase virusuri din lume într-una dintre cele mai periculoase zone din lume”, a declarat Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

„Această epidemie este una dintre cele mai complexe probleme de sănătate publică dintre cele cu care ne-am confruntat vreodată. În cazul în care nu facem eforturi comune pentru a pune capăt acestei epidemii, riscăm ca aceasta să se extindă şi mai mult şi să devină din ce în ce mai agresivă”, a adăugat oficialul.

Epidemia de Ebola care afectează Republica Democrată Congo nu poate fi ţinută momentan sub control şi riscă să devină la fel de gravă precum cea care a afectat Africa de Vest între 2014 şi 2016, potrivit mai multor experţi şi reprezentanţi ai unor organizaţii umanitare.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/08/535642c5-ebola-who-numbers.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/08/535642c5-ebola-who-numbers-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Numărul persoanelor care au decedat în ultimul an din cauza Ebola în Republica Democrată Congo a depăşit 2.000, potrivit informaţiilor făcute publice vineri de către Guvernul acestei ţări, informează Al Jazeera. ...