Preşedintele PNL Ludovic Orban a avut o întrevedere cu liderii blocului ACUM la Chişinău, inclusiv cu Andrei Năstase, copreşedinte al formaţiunii. Orban a declarat că a făcut o analiză a posibilităţilor de adâncire a cooperării dintre cele două formaţiuni politice la nivelul administraţiei locale.


Imaginea articolului Orban s-a întâlnit la Chişinău cu blocul ACUM: Am făcut o analiză privind adâncirea cooperării

Orban s-a întâlnit la Chişinău cu blocul ACUM: Am făcut o analiză privind adâncirea cooperării

“Am ales această zi simbolică, ziua în care sărbătorim Limba Română, să fie ziua revederii noastre. Ne-am revăzut într-un moment important, într-un moment în care partenerii noştri din Blocul ACUM se găsesc la guvernare, într-un proces amplu de democratizare a Republicii Moldova, într-un proces amplu de reluare a parcursului european şi într-un proces amplu de reformare a statului, astfel încât instituţiile statului să redevină instrumente prin care este servit interesul general al cetăţenilor”, a spus Ludovic Orban sâmbătă la Chişinău.

Orban a declarat că s-a bucurat de întâlnirea cu Andrei Năstase, considerat de preşedintele PNL “adevăratul primar al Chişinăului”.

De asemenea, Ludovic Orban a luat act de solicitarea blocului ACUM ca primarii PNL să sprijine proiecte de dezvoltare a comunităţilor locale din Republica Moldova.

“Am discutat şi de perspectiva viitoarelor alegeri, atât alegerile locale, care urmează să aibă loc în Republica Moldova, de asemenea, alegerile prezidenţiale, care se vor desfăşura în România şi de asemenea, am făcut o analiză a posibilităţilor de adâncire a cooperării, deocamdată la nivelul administraţiei locale şi am luat act de solicitarea expresă a partenerilor noştri, ca toţi primarii noştri, toţi primarii Partidului Naţional Liberal, care sunt oameni gospodari, oameni întreprinzători, să intensifice procesul de înfrăţire cu administraţiile locale din Republica Moldova şi nu numai să semneze acte de înfrăţire, ci şi să sprijine proiecte concrete de dezvoltare a comunităţilor locale din Republica Moldova”, a afirmat Orban.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/08/hepta-4078045-7.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/08/hepta-4078045-7-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Preşedintele PNL Ludovic Orban a avut o întrevedere cu liderii blocului ACUM la Chişinău, inclusiv cu Andrei Năstase, copreşedinte al formaţiunii. Orban a declarat că a făcut o analiză a posibilităţilor de adâncire a cooperării dintre cele două formaţiuni politice la nivelul administraţiei locale. ...