Fostul ministru al Justiţiei, Raluca Prună, critică, vineri, în termeni duri intenţia lui Alexandru Cumpănaşu de a candida la alegerile prezidenţiale, acuzându-l pe acesta că s-a folosit de drama familiei Alexandrei Măceşanu pentru a manipula şi a obţine capital politic.

Redăm integral mesajul postat de Raluca Prună:

“Am ezitat sa scriu acest mesaj public. Din respect pentru familia Alexandrei Macesanu. Careia nu stiu ce sa ii spun, de ziua fiicei lor.

Tie, cum sunt parte a publicului si tu ceri opinia cu privire la candidatura in cea mai înaltă funcţie in stat, iata opinia mea. Opinia cuiva care te ştie de prin 2004. Când eu eram la Delegaţia Comisiei Europene, responsabila pentru Justiţie, Afaceri Interne si Anti-coruptie, şi tu ai apărut de nicăieri cu un ONG căruia Ministerul de Interne ii oferea spaţiu gratis in sediul sau. Nu am înţeles atunci, nu înţeleg nici acum ce anume te recomanda. Nu am înţeles nici atunci, nici acum, cum se împăca activitatea civică cu statul gratis in sediile instituţiilor de stat. Si am fost ong-ista, in vremuri grele, pe subiecte nepopulare (coruptia, in anii 90’). Nu vreau sa speculez despre succesul tau la Interne. Impresionant dupa orice standard intr-o societate care se pretinde deschisa.

Ai crescut intrucatva intre timp. Cu sediu, maşina şi consumabile din banii de la Interne (din proiecte, fără îndoiala ca sa păstraţi aparenta legalităţii). Cu notorietate, emisiuni, din care am vazut vreo doua si nu am înţeles care era competenta ta (apopos, ce studii ai?) şi nici scenariul. Ai stat la Interne sub (prea) mulţi miniştri. Ai accesat muuuulte programe, cu varii obiective general grupate ca reforma a internelor. Eşti deci parte din problema, dacă exista o problema. Spui ca da. De acord. E indecent atunci sa urli acum ca reforma instituţiei a eşuat când tu erai acolo de vreo 15 ani exact ca sa o reformezi. Indecent e aşadar sa afirmi ceva mai calm, in camasa neagra de lansare pe orbita, ca vrei sa ‘razi institutii’. Eşti in parte responsabil, pe bani mulţi probabil, de lipsa oricarei reforme. Poate răspund Internele detaliat, care a fost rolul tău de cand te gazduiesc ei gratis, cate programe de reforma a Internelor ai implementat din sediul lor si pentru ei, pe ce buget total si cu ce rezultat. Asa ar fi la ong-uri independente, cu evaluare de la beneficiar. Asta sigur, daca Internele mai au onoare şi ceva responsabilitate fata de publicul larg. Sunt cu tine aici, cred ca nu avem ce astepta de la Interne.

Caracal. Te-ai catarat in mod indecent, in umila mea opinie, pe tragedia unei familii. Familia ta prin alianta, potrivit datelor publice. Ai jucat prost, cu tuse prea groase, urland, şocul in fata unei politii politizate, incompente in marea sa parte. Ti-ai pierdut suflul in fata camerelor din cauza incompetentei forţelor de aplicare a legii (poliţie, parchete). Spui ca ai participat insa la luarea unor decizii, la sentinţe publice (cred in parchetul X şi nu cred in parchetul Y), la preluări de mandate ministeriale la Interne, la elaborarea planurilor de ancheta (!!!). Ai ameninţat in direct, in nenumărate rânduri, depăşind toate limitele. Greu de inteles acest amalgam de ‘sentimente’, dictate si emotii. In lumea in care eu trăiesc, ai fi fost întrebat de una, alta. Ai fi fost oprit imediat, in lumea in care eu trăiesc. Acasa la noi, in Romania, ai defilat si vituperat nestingherit saptamani in sir. Oameni ca mine, care iti cunosc parcursul si detenta reala, au fost şocaţi. Şocaţi ca unul ca tine da starea vremurilor. Marturisesc, m-am indoit de tine din prima clipa in care ai aparut sa ‘aperi’ cazul Macesanu. Am intuit ca vrei ceva pentru tine. Azi ne spui si ce: presedintia. Dar nu de tot, numai vreo 2 ani in care vrei sa faci ceva ce nu e in fisa postului.

Revin la fisa ta de post. Te întreb public cate proiecte de reformare a ministerului de interne ai girat din sediul lor? Ce ai făcut? Erai probabil ocupat cu completarea agendei tale telefonice. Incerc sa inteleg, Asa e probabil cand vii de nicaieri si vrei si te instapanesti… Te mai întreb public dacă, in sediul internelor fiind, nimic din incompetenta pe care o denunţi acum nu ţi-a sarit in ochi in toţi anii aceştia. Dai banii inapoi pe ce tot ai reformat si a ramas la fel?Nu îmi vei raspunde. Eşti prea mare, prea peste toate vremurile, iar eu nimeni in ţara noastră captivă.

Ca ministru al justitiei, te-am reîntâlnit când ai venit ca un desant in fruntea Coaliţiei Nationale pentru Modernizarea României cu un to do list, tailor made, pentru fiecare minister. Mie, intre altele, îmi cereai rastit ca si cum eu statusem peste 10 ani la Interne in sediu, sa promovez modificarea Codului Penal pentru incriminarea mersului cu girofar, imediat dupa cazul Oprea/Gigina. Am refuzat, deşi nu beneficiasem in viaţa mea ceva mai lunga ca a ta de mersul cu girofar. A fost o şedinţa epică cu vreo 30 de participanţi. Dincolo de orice chestiune de legalitate şi proporţionalitate, mi s-a părut ridicola şi imorala cererea ta imperativă caci atunci când se purta girofarul in deplina impunitate socială pare-mi-se ca îl foloseai. Se schimbaseră vremurile şi vroiai sa pari ‘proaspat’. Te cunosteam ca vechi şi sulfuros. Am refuzat nu numai sa semnez to do list-ul tău, dar şi poza cu tine ca reprezentant al unei Coaliţii in care cred ca mulţi au venit fără sa ştie cine eşti. A fost epic şi cu ameninţări din partea ta. M-ai ameninţat, cred, ca ma dai in judecata. Totul s-a soldat cu doua comunicate de presa in orice caz – al tău şi al MInisterului Justiţiei (pe care l-am dat din respect pentru cei din Coaliţie).

Eu cred ca, in ciuda marilor eforturi ale tale şi ale altora, eşti inca mic. Si nu e evident ca ai putea creste. Eşti inca tipul acela care urla la accesul in ambasada Germaniei prin 2005 ca nu poate lasa telefonul la intrarea in ambasada (aşa erau regulile in acea amabasada), ca pe tine te suna oameni. Tipul acela care venea cu maşina internelor la intalniri (sau aşa spuneai pana in aderare când totul era inca posibil). Eşti inca tipul care urla, mult după aderare, in 2016, la secretarul meu de stat care avea multă şcoala şi făcuse istorie in ongismul românesc autentic, cu bani de acasa şi cu voluntariat, ca e sub demnitatea ta sa vorbeşti cu el. Tu numai cu miniştri sau cu sefii lor vorbeai. Am fost socata in 2016 ca inca mai era posibil un tip cu apucăturile tale. Dupa Gigina, dupa Oprea, dupa Colectiv si dupa caderea guvernului Ponta. Tu, spalat prin emisiuni fine şi cu mult efort. Plecasem de 12 ani din ţara si desi citeam tot despre ce este acasa, ramasesem naiva. Intalnirea cu tine urland, m-a trezit la realitatea mocirloasa a tarii in care ma intorsesem din datorie morala (daca stii ce este asta, un fleac pentru prostii ca mine caci business-ul la care cei ca tine lucrau mergea uns). Pentru public, la întâlnirea din 2016 in care urlai la un secretar de stat, eu ministrul îndrăznisem sa întârzii 15 minute la întâlnirea cu Coaliţia ta pentru ca eram reţinută intr-o întâlnire cu premierul, despre care nu ti-am dat detalii. Halucinant, nu? Era la începutul mandatului tehnocrat şi unele apucături rămăseseră neschimbate cu voia sforarilor. Eu nu jucam in piesa, aveam treaba şi nu aveam timp de pierdut cu actori de mâna a doua in căutarea unui destin naţional.

Aşadar, din public, acela avizat care te ştie, sugerez sa stai acasa. Nu e pentru tine aceasta candidatura. Suntem ţara multor miracole, dar exista limite. Preşedinţia României nu e o aventura. Şi mai sugerez, ca om, sa te gândeşti la victimele cărora comportamentul tău deplasat le face rău. Şi, cel mai important, sa ceri scuze părinţilor Alexandrei Macesanu. Acelor oameni incredibil de decenti pentru drama prin care trec. Nu le-ai făcut niciun serviciu. Dimpotrivă. Ştim de Alexandra Macesanu pentru ca acest copil curajos a sunat de 3 ori la 112. După ce, in pericol vital fiind, a vorbit operatorilor de la 112 cu un respect ireal. Eu ma înclin in fata acestui copil si nu pot dormi ştiind ca a fost trădat de noi toţi care suntem statul roman prin participatie (tu de mult timp, eu temporar şi accidental) sau absenta (mulţi alţii). Tu ai un merit important, dar limitat şi mult ulterior acestor apeluri. Alexandra Macesanu prin curajul ei a făcut ca in acest caz sa nu poată fi pusă batista pe ţambalul festivist la care tu pare ca ai fost parte de prin 2004 pana in zilele noastre.

Te-ai căţărat, post factum şi oportunist (de vreme ce rezultatul imediat e o candidatura hulpava la prima functie In statul roman) pe curajul si drama acestui copil. Manipuland speranţele unor părinţi disperaţi. Ii înţeleg. Am trecut prin disperarea de a pierde cea mai iubita persoana şi de a spera, nerealist, ca absenta e un numai un coşmar pe care dimineaţa îl şterge şi il aduce pe cel omorât acasa. E inuman sa te joci cu aşa ceva.

Nu ştiu Inca dacă Dumnezeu exista. Dar încerc ma port ca si când e lângă mine. Cel mai tare ma lupt cu îndoiala când văd răul din ţara pe care o împărţim şi in care tu ajungi sa te prezinţi la prezidenţiale dupa performanta ta calculata mediatic in tragedia de la Caracal. Senin şi fără vreo îndoiala sau vreo remuscare (e tot pentru prosti, nu pentru tine). Ştiu însă ca oamenii decenti, cu busola morala, sunt scârbiţi de ceea ce şi de cum faci. Eşti inca tânăr, eşti părinte, poţi începe o activitate onorabila. Fără bani de la stat, fără sinecuri, fără short cut’uri. E timpul sa fii tu, fără vântul din pupa al instituţiilor publice şi private care te-au girat fără motiv evident pentru neofiţi. Succes! Se poate, cu putina decenta”, a scris fostul ministru al Justiţiei, pe Facebook.

Alexandru Cumpănaşu a anunţat, joi pe Facebook, intenţia de a candida la alegerile prezidenţiale din luna noiembrie, făcând un apel la oameni să dea semnăturile necesare în acest sens.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/08/30382047-l-2.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/08/30382047-l-2.jpgrootstireaUncategorised
Fostul ministru al Justiţiei, Raluca Prună, critică, vineri, în termeni duri intenţia lui Alexandru Cumpănaşu de a candida la alegerile prezidenţiale, acuzându-l pe acesta că s-a folosit de drama familiei Alexandrei Măceşanu pentru a manipula şi a obţine capital politic. ...