Un roman cu vampiri, vânători de vampiri (creaturi încă şi mai îngrozitoare) şi luptele inepuizabile dintre ei.


Imaginea articolului O carte pe zi: "Vânătoare", de Mihaela Gheorghe

O carte pe zi: “Vânătoare”, de Mihaela Gheorghe

Un roman fantasy straniu, care aduce ceva nou în lumea cărţilor cu vampiri, în sensul că e mai mult basm decât proză fantasy. Foarte pe scurt, o poveste de iubire, care sfârşeşte ca toate poveştile de iubire. Doar că protagoniştii sunt fiinţe fantastice.

Eroina e o tânără elevă dintr-o aşezare neprecizată (dar sigur o lume saxonă, din care va evada mai târziu în Franţa – de ce o asemenea îndepărtare de meleagurile noastre, nu se explică), extrem de săracă (“sărăcia face parte din viaţa mea”), îmbrăcată în zdrenţe, lihnită mai mereu de foame, dar inteligentă şi cu note bune la şcoala unde e ignorată datorită sărăciei, care vrea să plece undeva departe (“unde nimeni nu mă cunoaşte”). O cheamă Patricia Geoffe. E cât pe ce să fie abuzată sexual de directorul şcolii, dar salvată de un tânăr care se dovedeşte a fi vampir. Are o mamă foarte bolnavă, care moare, şi un tată abuziv şi beţiv, care moare şi el. Dar spre norocul ei, doi vecini cărora le decedase fiica, o iau drept fiică a lor şi pleacă cu ea definitiv în Franţa.

Acolo întâlneşte la o petrecere un alt vampir care o ameţeşte şi îi bea sângele, dar înainte să se transforme şi ea într-un vampir, părinţii îi fac o transfuzie cu sângele lor, iar Patricia află că aceştia sunt “vânători”, adică un neam straniu de fiinţe care vânează vampiri. Prin transfuzia de sânge, Patricia nu numai că devine asemenea noilor părinţi, ci încă şi mai puternică – are în ea sânge uman, sânge vampiric şi sânge vânătoresc, puteri sporite, se va hrăni toată viaţa doar cu carne de vampir, dar la intevale foarte mari, când, după o foame îndelungată, îi vor creşte unghiile şi i se vor lungi, devenind arme mortale, cu tăiş dublu. Instinctul de a ucide o domină. Pentru că au transformat-o pe Patricia în vânător, părinţii sunt urmăriţi şi ucişi de membrii Ordinul Vânătorilor, în mâna cărora ajunge şi fata, antrenată apoi pentru a ucide vampiri – asasinul prefect. Misiunile ei ucigaşe sunt individuale, ceea ce stârneşte invidii.

Acţiunea se complică. În luptele dintre vânători şi vampiri apar şi trădări, Patricia e lovită şi se constată că e vulnerabilă. Îşi revine, se transformă din nou şi reîncepe lupta. “Nu mai arăt a vânător. Nu semăn nici cu un vampir. Arăt precum cea mai fioroasă creatură ivită vreodată, ca un demon apărut din adâncurile iadului.”

Toate acestea se desfăşoară în secole, nu sunt pentru vieţile unor muritori ca noi. Reapare şi vampirul iniţial, care se îndrăgostise de ea pe când era elevă şi mai aflăm că aparţinea familiei vampirilor primordiali, care nu sunt luptători, dar nici nu pot fi ucişi. Şi, fireşte, cei doi ajung să-şi mărturisească dragostea unuia faţă de celălalt. Purtându-se “ca doi oameni care se iubesc.”

În mod cert, există şi cititori pentru astfel de cărţi.

Dar, să nu uităm că ne aflăm în faţa unui debut, remarcabil prin imaginaţie şi chiar şi scrisul curat.

Mihaela Gheorghe – “Vânătoare”. Editura Datagroup. 367 pag.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/08/o-carte-pe-zi-25.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/08/o-carte-pe-zi-25-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Un roman cu vampiri, vânători de vampiri (creaturi încă şi mai îngrozitoare) şi luptele inepuizabile dintre ei. ...