Viorica Dăncilă a afirmat că este revoltător faptul că şeful statului Klaus Iohannis de la foloseşte tribuna oficială a Administraţie Prezidenţiale expresia „Guvern corupt”. Premierul îi cere preşedintelui să prezinte urgent probe în acest sens.


Imaginea articolului Dăncilă: E revoltător că Iohannis foloseşte expresia „Guvern corupt”. Îl somez să prezinte probe

Dăncilă: E revoltător că Iohannis foloseşte expresia „Guvern corupt”. Îl somez să prezinte probe

„Este de-a dreptul revoltător faptul că domnul Iohannis foloseşte de la tribuna oficială a Administraţiei Prezidenţiale expresia “Guvern corupt”. Îl somez pe candidatul Klaus Iohannis să prezinte de urgenţă probe pentru această afirmaţie care dăunează profund imaginii României. Îi asigur pe toţi românii că în ceea ce mă priveşte, nu a existat niciun act de corupţie şi nicio problemă de ordin juridic care să umbrească activitatea mea”, a declarat Viorica Dăncilă, într-o declaraţie de presă susţinută miercuri la Guvern.

Şeful Executivului îi reaminteşte preşedintelui Iohannis că acelaşi guvern pe care îl consideră incompetent este acelaşi care a fost lăudat de Donald Trump pentru performanţele economice şi rezultate Preşedinţiei Consiliului UE.

„Domnul Iohannis îşi vinde sloganul, însă, în realitate, nu îşi doreşte nici un guvern normal, nici un Parlament normal şi nici o societate normală. Acest Guvern pe care domnul Iohannis îl consideră incompetent este acelaşi guvern lăudat de preşedintele Trump pentru performanţele economice, este acelaşi guvern lăudat de toate statele membre ale Uniunii Europene şi de toţi oficialii europeni pentru buna gestionare a Preşedinţiei Consiliului UE, acelaşi guvern care a crescut veniturile oamenilor şi a făcut investiţii în aproape toate comunităţile locale. Este acelaşi guvern care a obţinut încrederea cetăţenilor prin votul din 2016, pentru că acel vot a dat susţinerea parlamentară pentru guvernul de astăzi. Nu voi accepta niciodată ca votul românilor să fie discreditat”, a completat Dăncilă.

Ea a mai spus că preşedintele Iohannis îşi aduce singur laude că România este stabilă, în timp ce face tot ce îi stă în putere să destabilizeze ţara, prin blocarea Guvernului.

„La fel ca ieri, domnul Iohannis îşi aduce singur laude şi ne garantează că România este o ţară stabilă în timp ce face tot posibilul să o destabilizeze, blocând sistematic activitatea acestui guvern. Avem un preşedinte care a reuşit contraperformanţa de a bloca de nenumărate ori guvernul refuzând miniştri după bunul plac. Avem un preşedinte care nu a avut niciodată încredere în acest guvern şi aş vrea să ne reamintim de Preşedinţia Consiliului UE, care a debutat cu criticile domnului Iohannis şi care s-a încheiat cu aprecierea tuturor statelor membre şi nu numai”, a declarat premierul.

Viorica Dăncilă a atacat şi opoziţia, precizând că PNL îşi doreşte tăierea pensiilor şi salariilor a veniturilor specialiştilor din IT şi că se pare că aceasta e viziunea lui Klaus Iohannis a unui guvern de succes.

„Dacă domnul Iohannis consideră că acest guvern a eşuat pentru că a crescut pensiile şi salariile, a generat una dintre cele mai mari creşteri economice din Uniunea Europeană, a dus şomajul la un minim istoric şi a crescut considerabil investiţiile, înseamnă că un guvern de succes este ceea ce ne propune opoziţia pe care el o încurajează: tăieri de pensii şi salarii, eliminarea sprijinului pentru angajaţi, tăierea veniturilor specialiştilor din IT, renunţarea la dreptul de proprietate şi convieţuirea în grupuri. Aceasta este viziunea preşedintelui pentru un guvern de succes?”, a conchis şeful Executivului.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, miercuri, că respinge integral remanierea propusă de premierul Viorica Dăncilă, precizând că propunerile pe care le-a primit sunt inacceptabile. Şeful statului a mai spus că actualul Guvern are nevoie de o confirmare în Parlament şi solicită declanşarea procedurii în acest sens.

În cazul în care noul Executivul nu va trece de Parlament, Iohannis susţine că există soluţii constituţionale pentru a nu intra într-o criză profundă.

„Nu ar trebui să fie, însă, nicio surpriză pentru nimeni. Dimpotrivă, este rezultatul firesc a doi ani şi jumătate de guvernare haotică, incompetentă şi coruptă. Prin votul din 26 mai, românii le-au transmis PSD şi ALDE un mesaj extrem de clar, pe care ei, PSD şi ALDE, pur şi simplu se fac că nu îl înţeleg”, a explicat Klaus Iohannis.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/08/7527789-mediafax-foto-alexandra-pandrea-9.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/08/7527789-mediafax-foto-alexandra-pandrea-9-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Viorica Dăncilă a afirmat că este revoltător faptul că şeful statului Klaus Iohannis de la foloseşte tribuna oficială a Administraţie Prezidenţiale expresia „Guvern corupt”. Premierul îi cere preşedintelui să prezinte urgent probe în acest sens. ...