Preşedintele USR, Dan Barna, s-a răzgândit şi spune că partidul poate intra la guvernare în orice moment. Barna a declarat, joi, la Tulcea, că USR va susţine moţiunea de cenzură şi va participa la discuţii pentru cea mai bună soluţie prin care să se asigure interimatul la Guvern.


Imaginea articolului Dan Barna s-a răzgândit: Putem intra la guvernare în orice moment

Dan Barna s-a răzgândit: Putem intra la guvernare în orice moment

Preşedintele USR, Dan Barna, a declarat, într-o conferinţă de presă, la Tulcea, că partidul pe care îl conduce poate intra oricând la guvernare, deşi, miercuri, a spus că, în cazul în care moţiunea de cenzură împotriva Executivului va trece de votul Parlamentului, USR va susţine orice Guvern fără PSD în perioada interimară până la organizarea alegerilor anticipate.

„Putem intra la guvernare în orice moment. Avem resurse, avem program, avem oameni competenţi, însă este nevoie – şi aici suntem consecvenţi pe mesaj – avem nevoie de o majoritate parlamentară care să facă posibile reformele de care are nevoie România.

Nu mai putem prosti la nesfârşit electoratul că trebuie făcute reforme, dar de fapt să nu le facă nimeni altcineva. Noi considerăm că aceste reforme pot fi făcute cu o majoritate parlamentară. În egală măsură suntem perfect responsabili pentru situaţia care urmează. Vom susţine moţiunea de cenzură, am spus lucrul acesta şi vom participa la discuţii pentru a găsi cea mai bună soluţie a unei guvernări care să asigure perioada aceasta de interimat care să ne ducă la alegeri anticipate”, a spus Barna.

Liderul USR a mai spus că în situaţia în care Guvernul va fi demis va urma o perioadă de tranziţie.

„O să fie o perioadă de tranziţie, o să vedem ce guvern, o să vedem în ce formulă prin care să mergem spre alegeri anticipate, după care, în urma unor asemenea alegeri să ne asumăm o guvernare completă, consistentă prin care să putem face aceste reforme de care România are fundamentală nevoie”, a mai spus Dan Barna.

În urmă cu o zi, miercuri, Dan Barna, a declarat că în cazul în care moţiunea de cenzură împotriva Executivului va trece de votul Parlamentului, USR va susţine orice Guvern fără PSD în perioada interimară până la organizarea alegerilor anticipate. După această declaraţie, preşedintele PLUS Dacian Cioloş a afirmat că Alianţa este pregătită să intre la guvernare cât mai repede, dar cu legitimitatea în Parlament, precizând că trebuie pus un Executiv competent şi „să nu mai aşteptăm un an de zile”.


Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/08/7528451-mediafax-foto-alexandra-pandrea-12.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/08/7528451-mediafax-foto-alexandra-pandrea-12-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Preşedintele USR, Dan Barna, s-a răzgândit şi spune că partidul poate intra la guvernare în orice moment. Barna a declarat, joi, la Tulcea, că USR va susţine moţiunea de cenzură şi va participa la discuţii pentru cea mai bună soluţie prin care să se asigure interimatul la Guvern. ...