Prevederile privind piaţa gazelor naturale şi modul de alocare al gazelor din producţia internă, aşa cum au fost stabilite de OUG 114/2018 trebuiesc modicate în septembrie, astfel încât Comisia Europeană să renunţe la procedura de infrigement, au anunţat reprezentanţii ANRE joi.


Imaginea articolului ANRE: Legislaţia privind piaţa gazelor naturale trebuie modificată, pentru a evita infrigementul

ANRE: Legislaţia privind piaţa gazelor naturale trebuie modificată, pentru a evita infrigementul

Vicepreşedintele ANRE Zoltan Nagy Bege a precizat, la o întâlnire cu presa, că un aviz motivat a fost trimis de Comisia Europeană, iar autorităţile au termen până pe 26 septembrie pentru a trimite noua lege sau un proiect concret de modificare a legislaţiei, în funcţie de care poate acorda o prelungire de 90 de zile.

OUG 114/2018 a stabilit că producătorii trebuie să aloce cu prioritate gazele din producţia internă pentru consumul populaţiei, porevedere care încalcă normele europene.

“OUG 114 şi OUG 19/ 2019, care o modifică, ar trebui discutate împreună în Parlament, altfel se va crea confuzie. Comisia Europeană ne-a sugerat să elaborăm un calendar de dereglementare a preţurilor pe 18 luni. Eu sper că acest calendar să fie cuprins în legile care vor ieşi din Parlament în urma modificării OUG 114 şi OUG 19”, a declarat Dumitru Chiriţă, preşedintele ANRE.

La începutul săptămânii Comisia de Industrii şi Servicii a abrogat articolele din OUG 114 care se referă la respectiva alocare, dar este aşteptat şi discutarea ordonanţei în Comisia de Buget.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/08/conducte-gaze-turcia-1.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/08/conducte-gaze-turcia-1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Prevederile privind piaţa gazelor naturale şi modul de alocare al gazelor din producţia internă, aşa cum au fost stabilite de OUG 114/2018 trebuiesc modicate în septembrie, astfel încât Comisia Europeană să renunţe la procedura de infrigement, au anunţat reprezentanţii ANRE joi. ...