Copiii cetăţenilor americani detaşaţi în străinătate, fie că este vorba de angajaţi guvernamentali sau militari, nu se vor mai califica în mod automat pentru cetăţenia americană, conform unei modificări legislative anunţate miercuri de Administraţia Trump, potrivit Reuters.


Imaginea articolului Administraţia Trump modifică legea privind acordarea cetăţeniei pentru copiii cetăţenilor detaşaţi

Administraţia Trump modifică legea privind acordarea cetăţeniei pentru copiii cetăţenilor detaşaţi

Noua reglementare va intra în vigoare pe 29 octombrie şi prevede că părinţii cu cetăţenie americană din Forţele Armate sau alte agenţii guvernamentale, detaşaţi în străinătate, vor trebui să treacă printr-o serie de formalităţi atunci când vor solicita cetăţenia americană pentru copiii lor.

În prezent, copiii cetăţenilor americani detaşaţi de Guvern în alte state sunt consideraţi, potrivit legii, „rezidenţi ai Statelor Unite”, ceea ce le permite părinţilor să solicite un certificat care să ateste dobândirea automată de către copii a cetăţeniei americane.

Cu toate acestea, un document emis de Serviciul pentru Cetăţenie şi Imigraţie al Statelor Unite (USCIS), a informat că vechea prevedere este în cotradicţie cu legile federale privind imigraţia.

„USCIS îşi actualizează politicile privitoare la copiii angajaţilor guvernamentali ai Statelor Unite şi ai membrilor forţelor armate americane care se află în afara Statelor Unite, în sensul în care aceştia nu sunt consideraţi a fi rezidenţi americani din punct de vedere al procedurilor privind obţinerea cetăţeniei”, se arată în memorandumul USCIS privind modificarea legii.

Numărul persoanelor afectate de această modificare nu este foarte clar, însă decizia autorităţilor americane este criticată de mai multe organizaţii care reprezintă interesele militarilor.

„Membrii Armatei se confruntă cu destule probleme, iar ultimul lucru pe care ar trebui să îl facă atunci când se află în străinătate este să facă eforturi pentru a se asigura că fiii şi fiicele lor sunt cetăţeni americani”, a declarat Andy Blevins, directorul Modern Military Association of America. El a solicitat Congresului să ia măsuri pentru a se asigura că „familiile militarilor nu vor avea de suferit din cauza unei administraţii nesăbuite”.


Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/08/hepta-4321623-27.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/08/hepta-4321623-27-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Copiii cetăţenilor americani detaşaţi în străinătate, fie că este vorba de angajaţi guvernamentali sau militari, nu se vor mai califica în mod automat pentru cetăţenia americană, conform unei modificări legislative anunţate miercuri de Administraţia Trump, potrivit Reuters. ...