Preşedintele iranian Hassan Rouhani a declarat marţi că negocierile cu Statele Unite privind programul nuclear şi balistic nu vor începe dacă Administraţia de la Washington nu va ridica sancţiunile impuse Teheranului, relatează Reuters.


Imaginea articolului Hassan Rouhani: Nu vor exista negocieri cu SUA până nu vor fi ridicate sancţiunile

Hassan Rouhani: Nu vor exista negocieri cu SUA până nu vor fi ridicate sancţiunile

„Teheranul nu a vrut niciodată armament nuclear”, a declarat Rouhani într-un interviu difuzat de postul naţional de televiziune din Iran, menţionând că Iranul este pregătit să negocieze cu Statele Unite.

„Dar mai întâi, Statele Unite trebuie să ridice sancţiunile ilegale şi incorecte impuse Iranului”, a adăugat preşedintele iranian.

„Vom continua să renunţăm la angajamentele din Acordul nuclear dacă interesele noastre nu sunt garantate”, a menţionat Hassan Rouhani.

În urma summitului G7, preşedintele Iranului, Hassan Rouhani, s-a declarat dispus să aibă o întrevedere cu omologul său din Statele Unite, Donald Trump, pe tema programului atomic iranian. Liderul de la Casa Albă a evocat posibilitatea de a avea o întrevedere cu Hassan Rouhani în anumite condiţii.

Liderul de la Casa Albă a precizat că Grupul G7 elaborează un acord pe termen lung care să garanteze că Iranul nu se dotează nici cu arme nucleare, nici cu rachete balistice.

Relaţiile Statelor Unite cu Iranul sunt tensionate din cauza sancţiunilor impuse de Administraţia Donald Trump după retragerea din Acordul nuclear semnat de marile puteri cu Teheranul. Preşedintele SUA vrea limitarea activităţilor nucleare şi balistice iraniene. Tensiunile s-au amplificat după ce Iranul a doborât o dronă militară americană.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/08/hepta-2929953-1.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/08/hepta-2929953-1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Preşedintele iranian Hassan Rouhani a declarat marţi că negocierile cu Statele Unite privind programul nuclear şi balistic nu vor începe dacă Administraţia de la Washington nu va ridica sancţiunile impuse Teheranului, relatează Reuters. ...