Simona Halep a devenit super vedetă şi la New York, chiar în ziua debutului de la US Open, în partida cu Nicole Gibbs programată marţi după ora 20:30.


Imaginea articolului „Eroina noastră” la New York: Simona Halep a devenit super vedetă, românca fiind principala atracţie din Times Square | FOTO

„Eroina noastră” la New York: Simona Halep a devenit super vedetă, românca fiind principala atracţie din Times Square

Campioana de la Wimbledon şi favorita nr. 4 a turneului de Grand Slam de la Flushing Meadows, a apărut într-o reclamă luminoasă chiar în Times Square, cea mai aglomerată piaţă a metropolei americane şi, după unele topuri, cel mai vizitat obiectiv turistic din lume. Sub titulatura de ”OurHero!”, americanii, dar şi turiştii din întreaga lume au aflat ce înseamnă, de fapt, Simona Halep pentru România! Fostul lider mondial WTA se numără printre principalele favorite la câştigarea titlului de la US Open în acest an, mai mulţi specialişti pronosticând o finală Halep – Serena. Simona are deja un trofeu de Grand Slam cucerit în această vară, la Wimbledon, şi este încrezătoare în posibilităţile ei de a ajunge departe.

SURSA FOTO: PROSPORT.RO

„Câştigând Wimbledon m-a impresionat cu adevărat. Merită tot creditul care i se oferă, pentru că ştim cu toţii că la Roland-Garros şi în Australia joacă foarte bine. Dar să câştige Wimbledon este un lucru mare, aşa că trebuie să spune,, Simona este una dintre favorite la US Open, cu siguranţă. A dovedit că jucând agresiv, cum a făcut-o, îşi ajută jocul, iar atunci nu trebuie să depindă prea mult de adversară. Pentru Wimbledon, felul în care a jucat atât de agresiv şi dictând jocul, preluând controlul, mai ales în finală, a fost foarte important pentru ea. Este probabil una dintre jucătoarele care se mişcă cel mai bine în teren din circuit, iar acest joc agresiv este de asemenea foarte important pentru ea”, a declarat spaniolul Alex Corretja.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/08/hepta-4437004.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/08/hepta-4437004-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Simona Halep a devenit super vedetă şi la New York, chiar în ziua debutului de la US Open, în partida cu Nicole Gibbs programată marţi după ora 20:30. ...