Primăria Capitalei va demola două clădiri de pe strada Lipscani, apoi le va construi de la zero, cu aceeaşi arhitectură, potrivit unor proiect votat în şedinţa Consiliului General. Lucrările vor costa peste 5,7 milioane de lei (peste 1,2 milioane de euro).


Imaginea articolului Două clădiri de pe strada Lipscani din Bucureşti vor fi demolate. Ce va fi construit în loc

Două clădiri de pe strada Lipscani din Bucureşti vor fi demolate. Ce va fi construit în loc (FOTO: GOOGLE MAPS)

Potrivit celor două proiecte aprobate în şedinţa CGMB de marţi, este vorba despre lucrări de desfiinţare şi reconstituire pe acelaşi amplasament, cu păstrarea arhitecturii originale a imobilelor situate în strada Lipscani 70 şi 75.

Pentru Lipscani 70, valoarea lucrărilor se ridică la 4,6 milioane de lei, iar durata de execuţie este de 14 luni.

În ceea ce priveşte imobilul de pe Lipsacni 75, reconstrucţia acestuia va costa 1,1 milioane de lei, tot pe o durată de 14 luni.

În total, lucrările la ambele clădiri vor costa 5,7 milioane de lei, adică peste 1,2 milioane de euro.

Motivul pentru care clădirile nu mai pot fi refăcute, ci reconstruite de la zero, este că sunt într-o stare avansată de degradare şi sunt încadrate în clasa I de risc seismic şi „reprezintă un real pericol, zona fiind intens circulată”.

„În urma analizelor şi în urma expertizei tahnice se propune soluţia maximală de intervenţie, respectiv demolarea în totalitate a clădirilor, inclusiv la nivelul fundaţiilor”, se arată în proiectele de hotărâre.


Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/08/lipscani-1.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/08/lipscani-1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Primăria Capitalei va demola două clădiri de pe strada Lipscani, apoi le va construi de la zero, cu aceeaşi arhitectură, potrivit unor proiect votat în şedinţa Consiliului General. Lucrările vor costa peste 5,7 milioane de lei (peste 1,2 milioane de euro). ...