Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat duminică, în cadrul summit-ului G7 de la Biarritz, Franţa, că ţara sa va semna un acord comercial cu Londra după ce Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană, potrivit Reuters.


Imaginea articolului Donald Trump: Vom semna un acord comercial cu Marea Britanie după Brexit

Donald Trump: Vom semna un acord comercial cu Marea Britanie după Brexit

Declaraţia a fost făcută în timpul întrevederii cu premierul Marii Britanii, Boris Johnson, despre care Donald Trump a declarat că este omul potrivit pentru a duce Brexit până la capăt.

„Vom avea un acord comercial mare, mai mare decât orice alt acord am avut până acum cu Marea Britanie”, a declarat Trump, care a adăugat că Marea Britanie nu a putut semna până acum asemenea acorduri din cauza calităţii sale de membru UE. „La un moment dat, când nu vor mai avea acest obstacol (apartenenţa la UE, n.r.) (…), vom avea negocieri foarte bune privind comerţul”, a spus acesta.

În timpul discuţiilor cu Trump, Johnson i-a spus liderului de la Casa Albă că războiul comercial pe care îl poartă cu China ar trebui evitat. „Suntem în favoarea păcii comerciale”, a spus premierul britanic.

Summitul Grupului ţărilor puternic industrializate se desfăşoară în perioada 24-26 august în staţiunea Biarritz, situată în sud-vestul Franţei. Uniunea Europeană este reprezentată de Donald Tusk, preşedintele în funcţie al Consiliului European, la reuniunea cu liderii ţărilor din G7 – Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Marea Britanie şi Statele Unite.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/08/hepta-4321623-16.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/08/hepta-4321623-16-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat duminică, în cadrul summit-ului G7 de la Biarritz, Franţa, că ţara sa va semna un acord comercial cu Londra după ce Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană, potrivit Reuters. ...