O mică rocă surprinsă în timp ce se rostogolea la suprafaţa planetei Marte de sonda spaţială InSight a NASA a primit numele trupei britanice The Rolling Stones, potrivit Associated Press.


Imaginea articolului Legătura pe care a făcut-o NASA între o rocă de pe Marte şi trupa britanică The Rolling Stones

Legătura pe care a făcut-o NASA între o rocă de pe Marte şi trupa britanică The Rolling Stones

Anunţul despre “Rolling Stones Rock” a fost făcut de actorul Robert Downey Jr., joi seară, pe scenă, înaintea concertului susţinut de legendara trupă în Pasadena, statul american California.

Solistul formaţiei, Mick Jagger, le-a spus fanilor veniţi la concert că “NASA le-a oferit ceva la care au visat mereu, propria rocă pe Marte”. “Nu pot să cred. Vreau să o aduc să o pun pe poliţa căminului”, a mai spus acesta.

Stadionul Rose Bowl, unde a avut loc concertul, este situat în apropierea Jet Propulsion Laboratory, centrul NASA care se ocupă de misiunea spaţială InSight. Sonda InSight a ajuns pe Marte în noiembrie 2018, după o călătorie prin spaţiu care a durat şapte luni. Misiunea InSight, un dispozitiv spaţial conceput de NASA pentru analizarea activităţii seismice şi a structurii interne a lui Marte, este programată să dureze doi ani. Cu această misiune, specialiştii de la NASA speră să afle mai multe informaţii despre formarea planetei roşii.

The Rolling Stones este o trupă rock înfiinţată în Londra, în 1962. Trupa este formată, în prezent, din solistul Mick Jagger, chitaristul Keith Richards, în vârstă de 75 de ani, basistul/chitaristul Ronnie Wood, în vârstă de 72 de ani, şi bateristul Charlie Watts, în vârstă de 78 de ani. Formaţia a vândut peste 250 de milioane de discuri la nivel mondial, a fost inclusă în Rock ‘n’ Roll Hall of Fame în anul 1989 şi a fost plasată de revista americană Rolling Stone pe locul al patrulea în Top 100 al celor mai mari artişti din toate timpurile.


Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/08/rock-1.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/08/rock-1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
O mică rocă surprinsă în timp ce se rostogolea la suprafaţa planetei Marte de sonda spaţială InSight a NASA a primit numele trupei britanice The Rolling Stones, potrivit Associated Press. ...