Taximetrele din Cluj-Napoca vor fi dotate obligatoriu cu GPS şi POS pentru plata cu cardul, începând de anul viitor, potrivit noului regulament de funcţionare al acestora, supus consultării publice. Maşinile vor trebui să grad redus de poluare, transmite corespondentul MEDIAFAX.


Imaginea articolului Taximetrele din Cluj-Napoca, dotate obligatoriu cu GPS şi POS pentru plata cu cardul, de anul viitor

Taximetrele din Cluj-Napoca, dotate obligatoriu cu GPS şi POS pentru plata cu cardul, de anul viitor

Reprezentanţii Primăriei Cluj-Napoca au declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX că, pe lângă GPS şi dispozitiv de plată prin intermediul cardului, autoturismele care vor fi folosite pentru activitatea de taximetrie vor trebui să aibă cel puţin motoare Euro V, cu grad redus de poluare.

„Primăria Cluj-Napoca a iniţiat procedura de consultare publică, până în 5 septembrie, referitoare la proiectul de Hotărâre privind aprobarea Studiului de specialitate în ceea ce priveşte stabilirea numărului maxim de autorizaţii de taxi pentru perioada 2020-2025 la nivelul municipiului, a numărului maxim de autorizaţii pentru perioada 2020-2025 şi a Regulamentului privind organizarea şi executarea serviciului de transport în regim de taxi. În Regulament se precizează că, la prelungirea autorizaţiei de taxi pentru perioada 2020 – 2025, care va intra în vigoare de la începutul anului viitor, maşinile trebuie să fie dotate cu dispozitiv GPS şi dispozitiv de plată prin intermediul cardului (POS). De asemenea, autoturismele folosite ca taximetre vor trebui să aibă culoarea albă integral sau minim deasupra benzii şah şi să aibă minim motoare Euro V, cu grad redus de poluare. Ne dorim la Cluj-Napoca un transport taxi modern, civilizat, nepoluant”, au spus sursele citate.

De asemenea, Primăria Cluj-Napoca încurajează folosirea maşinilor electrice pentru taximetre astfel încât sunt prevăzute 31 de autorizaţii de taxi doar pentru acest tip ce autoturism.

„Un studiu elaborat de Grupul de cercetare în domeniul sistemelor de transport de la UTCN relevă faptul că este necesară creşterea la 2.500 a numărului de autorizaţii de taxi, exclusiv cu autorizaţii <verzi>, autorizaţii de taxi care utilizează doar autovehicule electrice. La ora actuală, pe raza municipiului Cluj-Napoca sunt eliberate 2.469 autorizaţii taxi cu valabilitate până la 31 decembrie 2019, urmând ca de la 1 ianuarie 2020 să se prelungească autorizaţiile de taxi pentru o perioadă de 5 ani, cu respectarea prevederilor legale, iar cele 31 de autorizaţii de taxi suplimentare vor fi acordate doar pentru maşini electrice”, au spus reprezentanţii primăriei.

Totodată, orice autorizaţie de taxi retrasă va fi convertită în autorizaţie de taxi pentru vehicule electrice.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/08/taxi2.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/08/taxi2-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Taximetrele din Cluj-Napoca vor fi dotate obligatoriu cu GPS şi POS pentru plata cu cardul, începând de anul viitor, potrivit noului regulament de funcţionare al acestora, supus consultării publice. Maşinile vor trebui să grad redus de poluare, transmite corespondentul MEDIAFAX. ...