Regizorul american Quentin Tarantino va deveni tată, soţia sa, actriţa şi cântăreaţa israeliană Daniella Pick, fiind însărcinată, potrivit The Hollywood Reporter.


Imaginea articolului Quentin Tarantino şi soţia sa aşteaptă primul lor copil

Quentin Tarantino şi soţia sa aşteaptă primul lor copil

Quentin Tarantino şi Daniella Pick s-au căsătorit în noiembrie anul trecut, la Los Angeles, acesta fiind primul mariaj pentru ambii.

Regizorul în vârstă de 56 de ani şi modelul şi cântăreaţa în vârstă de 35 de ani, fiica lui Tzvika Pick, un cantautor israelian, au avut o aventură în 2009, pe când acesta era în turneu de promovare a filmului “Ticăloşi fără glorie/ Inglorious Basterds”.

Abia în 2016 s-au reîntâlnit şi, în iulie 2017, Tarantino – cunoscut pentru discreţia sa în ceea ce priveşte viaţa privată – a cerut-o de soţie, iar logodna a avut loc în Israel.

Câştigător al trofeului Palme d’Or de la Cannes cu filmul “Pulp Fiction”, din 1994, şi a două premii Oscar pentru scenariile filmelor “Pulp Fiction” şi “Django Unchained”, Quentin Tarantino a fost, pe rând, regizor, scenarist, producător şi chiar actor în filmele sale. Deşi este acuzat de critici că trivializează violenţa, opera sa cinematografică nu a încetat să entuziasmeze publicul, iar peliculele sale “Profesioniştii crimei/ Reservoir Dogs”, “Pulp Fiction”, “Jackie Brown”, cele două lungmetraje din seria “Kill Bill”, “Maşina morţii/ Death Proof”, “Ticăloşi fără glorie/ Inglorious Basterds” şi “Django dezlănţuit/ Django Unchained” au devenit filme de referinţă ale cinematografiei mondiale.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/08/hepta-4302624.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/08/hepta-4302624-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Regizorul american Quentin Tarantino va deveni tată, soţia sa, actriţa şi cântăreaţa israeliană Daniella Pick, fiind însărcinată, potrivit The Hollywood Reporter. ...