Preşedintele Parlamentului neozeelandez, Trevor Mallard, a legănat şi a hrănit cu biberonul un bebeluş în timp ce conducea o dezbatere în Camera Reprezentanţilor, potrivit bbc.com.


Imaginea articolului Preşedintele Parlamentului neozeelandez a hrănit un bebeluş în timpul unei dezbateri

Preşedintele Parlamentului neozeelandez a hrănit un bebeluş în timpul unei dezbateri

Trevor Mallard a publicat pe contul său de pe reţeaua de micro-blogging Twitter o fotografie care îl înfăţişa prezidând dezbaterea, în timp ce îl legăna pe bebeluşul parlamentarului Tāmati Coffey.

Coffey a anunţat, în luna iulie, naşterea fiului său, Tūtānekai Smith-Coffey. Copilul a fost născut de o mamă surogat şi este fiul biologic al partenerului său de viaţă, Tim Smith.

Într-un mesaj despre naşterea copilului său publicat pe Twitter, Tāmati Coffey afirma că atât el, cât şi partenerul său s-au simţit “copleşiţi de miracolul vieţii”.

Miercuri, Coffey a adus bebeluşul pentru prima dată la o dezbatere parlamentară după întoarcerea din concediul de paternitate, moment în care Trevor Mallard, care are trei copii, şi-a însuşit rolul de dădacă.

Coffey nu este singurul parlamentar care şi-a adus bebeluşul la o dezbatere. Şefa liberal-democraţilor, Jo Swinson, şi-a adus bebeluşul la o dezbatere în 2008, senatorul australian Larissa Waters şi-a alăptat copilul în parlament în 2017, iar, anul trecut, premierul neozeelandez Jacinda Ardern şi-a adus micuţul la o şedinţă ONU la New York.


Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/08/nz.pnghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/08/nz-300x300.pngrootstireaUncategorised
Preşedintele Parlamentului neozeelandez, Trevor Mallard, a legănat şi a hrănit cu biberonul un bebeluş în timp ce conducea o dezbatere în Camera Reprezentanţilor, potrivit bbc.com. ...