Mişcarea Cinci Stele negociază cu Partidul Democrat din Italia formarea unei coaliţii guvernamentale, după destrămarea alianţei dintre M5S şi Liga Nordului, situaţie care a condus la demisia premierului Giuseppe Conte, informează cotidianul Le Repubblica.


Imaginea articolului Mişcarea Cinci Stele negociază un acord pentru un nou guvern al Italiei cu Partidul Democrat

Mişcarea Cinci Stele negociază un acord pentru un nou guvern al Italiei cu Partidul Democrat

“Suntem pregătiţi să îi prezentăm preşedintelui Sergio Mattarella disponibilitatea noastră totală de a evalua condiţiile pentru formarea unui guvern util acestei ţări într-un moment dificil pentru viaţa sa democratică, economică şi socială”, a declarat Nicola Zingaretti, secretarul general al Partidului Democrat (PD, centru-stânga).

“Nu va fi un acord mic, vor fi făcute toate verificările pentru construirea unui program susţinut de o amplă majoritate parlamentară. Dacă aceste condiţii nu vor fi întrunite, ţara va organiza alegeri anticipate”, a subliniat Nicola Zingaretti.

Premierul Italiei, Giuseppe Conte, şi-a prezentat marţi demisia, înaintea unei moţiuni de cenzură generate de disensiunile din coaliţia guvernamentală. “Dragă Matteo Salvini, ar fi trebuit să retragi miniştrii din Guvern. Eu aş fi fost avocatul poporului, dar din cauza acestei acţiuni Guvernul acesta se încheie aici, voi merge la preşedintele ţării pentru a-i oferi demisia mea din funcţia de prim-ministru”, a declarat Giuseppe Conte în Parlament înaintea dezbaterii moţiunii de cenzură iniţiate de partidul Liga Nordului (extremă-dreapta).

Liga Nordului, condusă de vicepremierul Matteo Salvini, care este şi ministru de Interne, a depus moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Giuseppe Conte în contextul disensiunilor cu partenerul de guvernare, Mişcarea Cinci Stele (populistă, antisistem), condusă de Luigi di Maio.

Preşedintele Italiei, Sergio Mattarella, va decide, după consultări cu principalele partide, dacă va desemna un alt prim-ministru sau va convoca alegeri parlamentare anticipate.


Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/08/italy-flag-1146-2.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/08/italy-flag-1146-2-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Mişcarea Cinci Stele negociază cu Partidul Democrat din Italia formarea unei coaliţii guvernamentale, după destrămarea alianţei dintre M5S şi Liga Nordului, situaţie care a condus la demisia premierului Giuseppe Conte, informează cotidianul Le Repubblica. ...