România va fi prezentă cu peste 600 de titluri la Târgul Internaţional de Carte de la Beijing, unde, anul acesta, are statutul de invitat de onoare, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX de Institutul Cultural Român (ICR) din capitala Chinei.


Imaginea articolului România, invitat de onoare la Beijing: Ţara noastră este prezentă cu peste 600 de titluri la Târgul Internaţional de Carte din capitala Chinei

România, prezentă cu peste 600 de titluri la Târgul Internaţional de Carte de la Beijing

Cea de-a XXVI-a ediţie a Târgului Internaţional de Carte de la Beijing se deschide miercuri şi va dura cinci zile. Institutul Cultural Român, prin Centrul Cărţii şi filiala ICR Beijing, va reprezenta România cu aproximativ 40 de scriitori şi edituri, lansări, prezentări, lecturi, dezbateri, expoziţii, spectacole de teatru şi evenimente culturale conexe.

Standul României, cu o suprafaţă de 300 de metri pătraţi şi unde vor fi expuse peste 600 de titluri, se află în Pavilionul W2, în zona centrală a spaţiului de desfăşurare al evenimentului.

Marţi, va avea loc recepţia inaugurală de la Government Guest House Diaoyutai, unde vor fi prezenţi vicepremierul Chinei, ministrul Culturii, ministrul Promovării, directorul Târgului Internaţional de Carte, şefi ai delegaţiilor străine participante.

Dintre lansările de carte, vor fi expuse albumul monografic “Corneliu Baba”, albumul “Desene”, dedicat operei artistului vizual Mircia Dumitrescu, “Antologia prozei contemporane româneşti”, selecţie făcută de traducătorul Gao Xing, “Trezirea dragonului”, de Corneliu Zeană, şi “La hotarul dintre milenii: Mineritul, încotro?”, de Nicolae Bud.

La capitolul prezentări de carte, “Istoria Românilor”, scrisă de preşedintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, un volum deja tradus în limba chineză de anul trecut, este unul dintre evenimentele importante de la standul României, care va avea loc, sâmbătă, de la ora 9.30.

Totodată, vor fi prezentate opere ale profesorului Victor Neumann, directorul Muzeului de Artă din Timişoara, “Geniul inimii” şi “Orbita zeului”, de Aura Christi, “Vizuina” şi “Fericirea obligatorie”, de Norman Manea, şi cărţile semnate de Dan Tomozei.

Dezbaterile ocupă un loc consistent în programul României: “Interfenţe culturale româno-chineze”, “Poezia română contemporană” şi “Literatura şi memoria” sunt teme despre care vor vorbi specialişti români şi chinezi.

Joi, în Pavilionul României va fi prezentată expoziţia filatelică “România-China, 70 de ani mai târziu”. Din 1954, când a apărut în România primul timbru dedicat Republicii Populare China, până în prezent au fost tipărite şi dedicate ambelor ţări peste 100 de emisiuni filatelice. Cele 80 de imprimate prezentate vizitatorilor includ timbre şi plicuri cu o mare varietate de teme ce acoperă domenii precum economie, industrie, cultură şi turism. Expoziţia a fost realizată în chineză.

Sâmbătă, de la la ora 15.00, expoziţia itinerantă “Corneliu Baba” va fi vernisată la The Art Museum of the Chinese Oil Painting Academy din Beijing.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/08/carte-publimedia-shutterstock-4.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/08/carte-publimedia-shutterstock-4-300x300.jpgrootstireaUncategorised
România va fi prezentă cu peste 600 de titluri la Târgul Internaţional de Carte de la Beijing, unde, anul acesta, are statutul de invitat de onoare, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX de Institutul Cultural Român (ICR) din capitala Chinei. ...