Statele Unite vor “suporta toate consecinţele” dacă vor vinde Taiwanului avioane multirol F-16V, a avertizat Ministerul de Externe de la Beijing, care a precizat că tranzacţia ar fi “foarte dăunătoare” şi ar încălca principiul “o singură Chină”, informează postul Fox News.


Imaginea articolului China avertizează că vor exista repercusiuni dacă Statele Unite vor vinde avioane F-16 Taiwanului

China avertizează că vor exista repercusiuni dacă SUA vor vinde avioane F-16 Taiwanului

“China va lua măsurile necesare pentru a-şi proteja interesele în conformitate cu evoluţia situaţiei”, a declarat un purtător de cuvânt al MAE de la Beijing.

Administraţia Donald Trump a înştiinţat recent Congresul SUA că intenţionează să vândă avioane multirol noi Taiwanului, valoarea contractului fiind de opt miliarde de dolari.

Tranzacţia este una controversată, în contextul în care Beijingul se opune vânzărilor de armament către Taiwan.

Relaţiile dintre SUA şi China sunt deja tensionate din cauza conflictului comercial şi a crizei din Hong Kong.

Beijingul consideră Taiwanul provincie chineză şi a intensificat prezenţa militară în jurul insulei de când a fost instalat la putere la Taipei, în mai 2016, preşedintele cu tendinţe separatiste Tsai Ing-Wen. Noul lider taiwanez refuză să accepte politica oficială numită ”O singură China”.

În pofida lipsei relaţiilor oficiale, Administraţia de la Washington oferă protecţie politică Taiwanului şi este principalul furnizor de echipamente militare al acestei ţări.


Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

<!—->


https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/08/avion-f-16-2.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/08/avion-f-16-2-300x300.jpgrootstireaUncategorised
...