Partidul Laburist va depune o moţiune de cenzură contra Guvernului Boris Johnson şi va încerca să convoace alegeri parlamentare şi un nou referendum pe tema apartenenţei Marii Britanii la Uniunea Europeană, a afirmat luni Jeremy Corbyn, liderul formaţiunii de centru-stânga aflate în opoziţie.


Imaginea articolului Partidul Laburist va depune moţiune de cenzură şi vrea un nou referendum pe tema Brexit

Partidul Laburist va depune moţiune de cenzură şi vrea un nou referendum pe tema Brexit

“Vom colabora cu membri ai Parlamentului pentru a îndepărta ţara de la marginea prăpastiei. Voi depune o moţiune de cenzură în Parlament şi, dacă vom avea succes, voi încerca să formez un guvern tranzitoriu pentru a evita producerea unui Brexit fără acord şi voi convoca imediat alegeri anticipate pentru ca oamenii să poată decide asupra viitorului. Dacă parlamentarii vorbesc serios despre oprirea dezastrului unui Brexit fără acord, atunci vor vota pentru înlăturarea acestui guvern iresponsabil, iar liderul opoziţiei are responsabilitatea de a se asigura că nu se ajunge la Brexit fără acord şi că oamenii decid asupra viitorului”, a declarat Jeremy Corbyn, citat de cotidianul The Guardian şi de postul Sky News.

“Iar, dacă vor fi alegeri în această toamnă, Partidul Laburist va asuma angajamentul organizării unui nou referendum, pentru ca cetăţenii să aibă ultimul cuvânt, urmând să fie opţiuni credibile pentru ambele părţi, inclusiv opţiunea de rămânere în UE”, a precizat Jeremy Corbyn.

Boris Johnson a adoptat o abordare dură faţă de Uniunea Europeană, respingând Acordul Brexit elaborat de fostul Cabinet Theresa May cu Bruxellesul şi afirmând că Marea Britanie se va retrage din Blocul comunitar pe 31 octombrie 2019 cu sau fără un nou tratat.

Acordul Brexit elaborat de Guvernul Theresa May şi Bruxelles prevede reciprocitate în privinţa libertăţii de circulaţie, o perioadă de tranziţie post-Brexit, menţinerea Marii Britanii în uniunea vamală, un statut special al provinciei britanice Irlanda de Nord şi păstrarea aranjamentelor comerciale. Proiectul de acord este contestat de numeroşi politicieni britanici. Mai mulţi membri ai fostului Guvern de la Londra au demisionat ca protest faţă de acordul pe tema Brexit negociat cu Uniunea Europeană. În contextul impasului politic, premierul Theresa May şi-a prezentat, de asemenea, demisia.


Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/08/hepta-4146960.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/08/hepta-4146960-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Partidul Laburist va depune o moţiune de cenzură contra Guvernului Boris Johnson şi va încerca să convoace alegeri parlamentare şi un nou referendum pe tema apartenenţei Marii Britanii la Uniunea Europeană, a afirmat luni Jeremy Corbyn, liderul formaţiunii de centru-stânga aflate în opoziţie. ...