Deputatul ALDE Andrei Gerea a afirmat, luni, că PSD dă dovadă de un dublu limbaj în privinţa coaliţiei de guvernare. El a adăugat că nu e prima dată când PSD încearcă să scoată ALDE de la guvernare, purtând negocieri cu alte partide în acest sens.


Imaginea articolului Gerea, prima reacţie după ce Ponta a vehiculat că i s-a propus să vină la guvernare în locul ALDE: PSD, dublu limbaj

Gerea, prima reacţie după ce Ponta a vehiculat că i s-a propus să vină la guvernare în locul ALDE: PSD, dublu limbaj privind coaliţia de guvernare

„PSD arată pe zi ce trece un dublu limbaj în ceea ce priveşte coaliţia de guvernare. Pe de o parte, în public, doamna premier spune că vrea ca actuala coaliţie să funcţioneze, spune că nu vrea să plece ALDE de la guvernare. Pe de altă parte, însă, despre aceeaşi doamnă Dăncilă aflăm cum negociază majorităţi pe la colţuri cu diverse formaţiuni, cu principalul scop de a asigura o nouă formulă parlamentară care să-i ofere continuarea guvernării. Nu putem să nu ne întrebăm, în acest context, de câte ori nu o fi făcut aceste lucruri înainte şi cu cine? Şi, astfel, din nou, ne amintim şi de ceea ce speram să fi fost speculaţii cu privire la blatul făcut de doamna premier cu Klaus Iohannis. Este greu să ştim ce să mai credem în actuala situaţie”, a scris Andrei Gerea, pe Facebook.

Deputatul ALDE a afirmat că nu e prima dată când PSD negociază înlocuirea partidului condus de Călin Popescu Tăriceanu de la guvernare.

„Pentru noi nu reprezintă o noutate discuţiile şi negocierile pe care PSD le poartă cu alte formaţiuni politice pentru a încerca să le coopteze la guvernare în locul ALDE. Nu e pentru prima dată când astfel de negocieri au loc. Ele au avut loc şi în trecut, au loc şi în prezent, după cum relatează dl Ponta. În anii trecuţi, PSD purta negocieri fie cu UDMR, fie cu PMP sau alte formaţiuni pentru a avea majoritate. Motivul? Faptul că ALDE nu era de acord cu anumite măsuri care ar fi reprezentat un derapaj, lucru spus şi public. Spre deosebire de PSD, ALDE a acţionat în cadrul acestei alianţe întotdeauna corect, fără a avea agende ascunse, fără a avea planuri de rezervă. Am acţionat drept busola acestei guvernări, asigurând echilibru şi stabilitate politică. Din păcate, cei din PSD au avut alte interese, alte planuri, alte agende”, a adăugat Gerea.

Reacţia lui Andrei Gerea vine în contextul în care premierul Viorica Dăncilă a afirmat că dacă ALDE va ieşi de la guvernare, atunci PSD va cere sprijinul altor formaţiuni politice.

Totodată, Victor Ponta a afirmat că Viorica Dăncilă i-a promis acestuia că va da ALDE afară de la guvernare şi că Pro România va primi ministere şi parlamentari.


Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/08/alde-3.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/08/alde-3-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Deputatul ALDE Andrei Gerea a afirmat, luni, că PSD dă dovadă de un dublu limbaj în privinţa coaliţiei de guvernare. El a adăugat că nu e prima dată când PSD încearcă să scoată ALDE de la guvernare, purtând negocieri cu alte partide în acest sens. ...