Petrolierul Grace 1, care a fost recent eliberat după ce a fost sechestrat timp de o lună de autorităţile din regiunea britanică Gibraltar, pe baza suspiciunilor că ar fi încălcat sancţiunile UE impuse Siriei, a arborat drapelul iranian şi a fost redenumit “Adrian Darya-1”, relatează agenţia Reuters.

340 afişări


Imaginea articolului Petrolierul Grace 1, sechestrat timp de o lună de autorităţile din Gibraltar, a arborat drapelul iranian şi a fost redenumit

Petrolierul Grace 1, reţinut pentru o lună în Gibraltar, a arborat drapelul iranian

Potrivit mai multor fotografii şi înregistrări video realizate duminică, tancul petrolier arborează în acest moment pavilionul iranian şi poartă numele “Adrian Darya-1”, care a fost vopsit peste numele anterior, Grace 1. Nava este în continuare ancorată în largul Gibraltarului.

În urmă cu o lună, în momentul în care nava a fost oprită de forţele britanice, nava arbora pavilionul panamez, însă Autoritatea Maritimă din Panama a transmis că autorizaţia petrolierului a fost anulată în urma unei alerte ce semnala că nava a participat sau avea legătură cu finanţarea terorismului.

Situaţia juridică a petrolierului suspectat că ar transporta petrol iranian este neclară, în contextul în care autorităţile din Gibraltar par să permită plecarea navei, dar o instanţă din Statele Unite a solicitat reţinerea acesteia.

Nava Grace 1 şi-a schimbat puţin poziţia vineri, dar încă este ancorată în largul Gibraltarului şi nu este clar dacă va putea pleca în curând. Petrolierul a fost capturat pe 4 iulie, în Strâmtoarea Gibraltar, de Forţele navale regale britanice, sub acuzaţia că ar încălca sancţiunile Uniunii Europene impuse Siriei. Cazul a atras reacţia vehementă a Iranului, care a capturat o navă comercială britanică în Strâmtoarea Hormuz.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

<!—->


https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/08/grace-1.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/08/grace-1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Home ...