Alpinistul a cărui dispariţie a fost anunţată sâmbătă dimineaţa la 112 a fost găsit mort în zona Vârfului Negoiu, au anunţat reprezentanţii salvamont Sibiu. Potrivit acestora, este vorba de celebrul Torok Zsolt, care a doborât mai multe recorduri în alpinismul românesc şi mondial.


Imaginea articolului Torok Zsolt, dat dispărut în Munţii Făgăraş, a fost găsit mort. Celebrul sportiv a doborât mai multe recorduri în alpinismul românesc şi mondial

Celebrul alpinist Torok Zsolt, dat dispărut în Munţii Făgăraş, a fost găsit mort (Imagine: torok.ro)

Alpinistul român în vârstă de 45 de ani, a cărui dispariţie a fost anunţată sâmbătă dimineaţă de soţia acestuia, a fost găsit mort. „Din păcate a fost găsit decedat. A căzut printre stânci în zona Vîrfului Negoiu”, au precizat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii Salvamont Sibiu.

Căutările au început imediat după anunţarea dispariţiei şi în acţiune au fost implicaţi salvamontişti şi jandarmi din judeţele Sibiu şi Argeş, dar şi un elicopter al MAI.

Potrivit salvamontiştilor, bărbatul găsit mort este Torok Zsolt, unul dintre cei mai cunoscuţi alpinişti din România.

În 2016, Torok Zsolt a urcat cinci vârfuri în Himalaya, iar în trei dintre ascensiuni i-a fost alături Vlad Căpuşan.

Cei doi au realizat în 2016 în Himalaya două premiere naţionale şi o premieră mondială, în acest caz fiind primii oameni care au ajuns pe Peak 5 din regiunea Makalu, un munte înalt de 6.421 de metri, care nu a mai fost urcat de nimeni până în acel moment, în condiţiile în care vârful a fost deschis ascensiunii în 2003.

În 2013, Torok Zsolt a condus expediţia românească ce a ajuns pe Nanga Parbat, 8.126 de metri, considerată cea mai mare performanţă în alpinismul românesc. Zsolt Torok este unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi alpinşti români la nivel mondial, realizator al mai multor premiere. Printre altele, a fost pe Maratonul Marilor Pereţi, Trilogia Alpilor şi pe K2.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/08/zsolt-torok-slide-5-1.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/08/zsolt-torok-slide-5-1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Alpinistul a cărui dispariţie a fost anunţată sâmbătă dimineaţa la 112 a fost găsit mort în zona Vârfului Negoiu, au anunţat reprezentanţii salvamont Sibiu. Potrivit acestora, este vorba de celebrul Torok Zsolt, care a doborât mai multe recorduri în alpinismul românesc şi mondial. ...