Operatoarea care a discutat cu Alexandra atunci când fata a sunat la 112 nu a fost sancţionată de STS, au declarat pentru MEDIAFAX surse apropiate cazului. În urmă cu câteva zile, Alexandru Cumpănaşu declara că cei din conducerea serviciului au recunoscut că operatoarea a avut un ton nepotrivit

Minivacanţa de Sfânta Maria a început astăzi cu blocaje în trafic. Pe Autostrada Soarelui s-a circulat în coloană, numărul maşinilor fiind mult peste cel normal. Pe Valea Prahovei s-a mers chiar mai rău. Cozi de mai mulţi kilometri s-au format pe DN1, iar cele mai mari probleme au fost, ca de obicei, la Buşteni şi Comarnic

Meteorologii anunţă vreme ploioasă în toată ţara, până mâine dimineaţă. De la ora 14, 8 judeţe din centrul şi sudul ţării au intrat sub cod galben de furtuni, vânt şi grindină

Ceremoniile de Ziua Marinei, ţinute la Constanţa în temperaturi ridicate, au fost prea mult pentru o femeie militar american. Chiar în timpul discursului preşedintelui Iohannis, tânăra a leşinat şi a fost dusă la spitalul militar. Preşedintele nu a observat incidentul şi a plecat

Cel puţin 23 de oameni au fost răniţi, după ce un avion de pasageri a aterizat forţat, pe un câmp de lângă un aeroport din Moscova. Aparatul de zbor a lovit un stol de pescăruşi iar păsările au fost aspirate în motoare, însă pilotul a reuşit să aterizeze într-un lan de porumb. Aterizarea a fost filmată de pasageri


Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/08/fireagabriela.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/08/fireagabriela.jpgrootstireaUncategorised
Operatoarea care a discutat cu Alexandra atunci când fata a sunat la 112 nu a fost sancţionată de STS, au declarat pentru MEDIAFAX surse apropiate cazului. În urmă cu câteva zile, Alexandru Cumpănaşu declara că cei din conducerea serviciului au recunoscut că operatoarea a avut un...