Simona Halep (7 WTA) a câştigat, sâmbătă, turneul de Mare Şlem de la Wimbledon, după ce s-a impus cu 6-2, 6-2, în finala cu Serena Williams (10 WTA). La conferinţa de presă de după meci, americanca a lăudat jocul româncei, spunând că nu i-a putut face faţă.

Pe teren, Serena a recunoscut că Simona a fost superioară, iar laudele au continut şi în conferinţa de presă. Tenismena din SUA a susţinut că adversara sa a făcut un joc complet în finala de la All England Club:

Despre meciul de astăzi nu pot să spun decât că adversara mea a jucat fenomenal. Nu pot să dau vina pe presiune sau pe alte emoţii, am jucat cât am putut de bine. Iar Simona şi-a dat inima pe teren. Poate trebuie să învăţ asta de la ea. Simona a jucat extraordinar.

Nu e o surpriză, toată lumea vrea să joace extraordinar împotriva mea. Am încercat orice, dar azi nu mi-a ieşit nimic. Simona a returnat aproape tot ce era posibil. Am o strategie anume pentru adversarele care reuşesc asta, dar am adoptat-o prea târziu. Cred că de multe ori am exagerat, am încercat prea mult. Pur şi simplu, Simona a returnat incredibil de multe mingi”, a declarat Serena Williams.

Simona Halep (7 WTA) a învins-o, sâmbătă, pe Serena Williams (10 WTA), scor 6-2, 6-2 şi a câştigat turneul de la Wimbledon, acesta fiind cel de-al doilea titlu de Mare Şlem obţinut de româncă, după cel de la Roland Garros, din 2018.

Finala feminină a durat doar 55 de minute.

Simona Halep este prima sportivă din România care câştigă turneul de mare prestigiu de la Wimbledon.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/07/hepta-4428610-3.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/07/hepta-4428610-3.jpgrootstireaUncategorised
Simona Halep (7 WTA) a câştigat, sâmbătă, turneul de Mare Şlem de la Wimbledon, după ce s-a impus cu 6-2, 6-2, în finala cu Serena Williams (10 WTA). La conferinţa de presă de după meci, americanca a lăudat jocul româncei, spunând că nu i-a putut face faţă. ...