Roger Federer (37 de ani) este unul dintre cei mai iubiţi sportivi din lume, dar şi el, la rândul lui, are “ochi” pentru alţi sportivi. Fostul lider ATP şi unul dintre cei mai buni tenismeni din istoria “sportului alb” are numai cuvinte de laudă la adresa vedetei Barcelonei, Lionel Messi.


Imaginea articolului Părerea lui Roger Federer, unul dintre cei mai valoroşi sportivi din lume, despre Messi: Iubesc viziunea incredibilă pe care o are cu mingea la picior

Părerea lui Roger Federer, unul dintre cei mai valoroşi sportivi din lume, despre Messi: Iubesc viziunea incredibilă pe care o are cu mingea la picior

“Ce iubesc cel mai mult la Messi este viziunea incredibilă, totală pe care o are cu mingea la picior. El poate pasa, dribla sau şuta în orice moment. Întotdeauna sunt trei opţiuni pentru el. Este unul dintre puţinii capabili de aşa ceva”, l-a elogiat Roger Federer pe decarul grupării blaugrana, în “Financial Times”.

Nu e pentru prima dată când elveţianul vorbeşte despre atacantul argentinian. În urmă cu câţiva ani, Federer a spus că Messi este “cel mai bun fotbalist din istorie”.

“Cred că Messi e cel mai bun din istoria fotbalului. Iubesc să îl văd jucând şi sper ca într-o zi să câştige Cupa Mondială cu naţionala ţării sale”, a precizat Roger Federer, aflat în prezent pe locul 3 ATP.

Lionel Messi a cucerit 34 de trofee în carieră cu Barcelona, printre care zece titluri şi trei Ligi ale Campionilor. Cu Argentina a câştigat însă doar titlul mondial Under 20, în 2005, şi titlul olimpic, trei ani mai târziu. Acum, urmează să joace cu naţionala “pumelor” în semifinalele Copa America în compania selecţionatei Braziliei.


Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/rtr2i31z.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/rtr2i31z-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Roger Federer (37 de ani) este unul dintre cei mai iubiţi sportivi din lume, dar şi el, la rândul lui, are 'ochi' pentru alţi sportivi. Fostul lider ATP şi unul dintre cei mai buni tenismeni din istoria 'sportului alb' are numai cuvinte de laudă la adresa vedetei Barcelonei, Lionel...