Boris Johnson, favorit pentru a deveni viitorul premier al Marii Britanii, şi-a reiterat dorinţa de a părăsi Uniunea Europeană în octombrie cu sau fără un acord, evitând întrebările legate de o vizită a poliţiei acasă la el, la un eveniment de campanie care a avut loc sâmbătă, relatează Reuters.


Imaginea articolului Boris Johnson îşi reiterează dorinţa ca Marea Britanie să părăsească UE pe 31 octombrie

Boris Johnson îşi reiterează dorinţa ca Marea Britanie să părăsească UE pe 31 octombrie

Johnson, o figură de frunte în campania pentru referendumul din 2016 de ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană, a ridicat unele îndoieli cu privire la angajamentul său de a părăsi UE până la ultimul termen pe care l-a descris ca “eminamente fezabil” într-o dezbatere televizatată în această săptămână.

“Eminente fezabil înseamnă că nu numai că o vom face, ci că este posibil să o facem pentru că este eminamente fezabilă. Bineînţeles că putem face acest lucru “, a declarat Johnson în primul dintre cele 16 evenimente de campanie pe care le are programate.

Johnson şi rivalul său rămas în cursă, ministrul de Externe Jeremy Hunt, fiecare încearcă să îşi determine colegii din Partidul Conservator pentru a alege pe unul dintre ei drept următorul lor lider – şi, implicit, următorul prim-ministru.

Rezultatul votului va fi anunţat în săptămâna 22 iulie.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/hepta-3471235-1.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/hepta-3471235-1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Boris Johnson, favorit pentru a deveni viitorul premier al Marii Britanii, şi-a reiterat dorinţa de a părăsi Uniunea Europeană în octombrie cu sau fără un acord, evitând întrebările legate de o vizită a poliţiei acasă la el, la un eveniment de campanie care a avut loc sâmbătă, relatează Reuters....