România U21 a învins Anglia U21, vineri, scor 4-2, la Campionatul European de tineret. Tricolorii lui Mirel Rădoi câştigă astfel al doilea meci consecutiv la turneul final. În ultimul meci din grupa C, naţionala lui Mirel Rădoi va întâlni Franţa.


Imaginea articolului România, aproape calificată în semifinalele Campionatului European U21: Ţara noastră a învins Anglia cu 4-2/ Cum au reacţionat fanii englezi

România, aproape calificată în semifinalele Campionatului European U21: Ţara noastră a învins Anglia cu 4-1/ Cum au reacţionat fanii englezi

UPDATE: Ianis Hagi, după victoria cu Anglia U21: Au trecut doar două meciuri, mai avem destule resurse

România U21 a învins Anglia U21, scor 4-2, în al doilea meci de la Campionatul European de tineret, iar George Puşcaş şi Ianis Hagi au vorbit imediat, la TVR, după succesul imens înregistrat la Cesena, care îi duce pe tricolori foarte aproape de semifinalele turneului final.

“Gândul nostru a fost să câştigăm meciul. Un egal îi scotea din calcule pe ei, dar ne făceau şi nouă viaţa grea cu Franţa. Când ai speranţe că se poate câştiga meciul, mergi până la capăt. Încerci să marchezi acel gol în plus şi să ieşi învingător. Au trecut doar două meciuri, mai avem destule resurse. Îl ştiu pe Coman de la 11 ani, ştiu ce talent are. Sezonul acesta la FCSB a fost unul incredibil. Vreau să-l văd mai sus pentru că merită, munceşte şi îşi vede de treaba lui. Este un copil talentat, care, ca şi noi taţi, trage până la capăt. Nu contează cine începe, contează cine termină. Trebuie să aduci acel plus fizic, mental şi tactic”, a declarat Ianis Hagi.

UPDATE: În cadrul live text-ului BBC, fanii englezi şi-au ieşit din minţi pe final: “Wow. Ce se întâmplă cu defensiva asta? Avem o grămadă de jucători de Premier League aici… şi pierdem cu România! Poate echipa feminină a Angliei va câştiga Mondialul. Cu băieţii ne-am lămurit. La ce naiba se gândeşte selecţionerul? De ce n-au intrat de la început Foden şi Abraham?”, au fost câteva dintre comentarii.

România a învins incredibil Anglia, scor 4-2, după un final dramatic. Puşcaş a deschis scorul în minutul 76, Gray a egalat în 79, Hagi a înscris în 85, Abraham a egalat în 86, iar Florinel Coman a închis jocul cu două goluri înscrise în minutele 88 şi 90+3. Urmează meciul cu Franţa pentru tricolori, pe 24 iunie, de la ora 22:00, care au 6 puncte după două meciuri.


UPDATE: După o primă repriză fără gol marcat, România a deschis scorul în minutul 76, prin George Puşcaş. Gray a egalat trei minute mai târziu, iar Ianis Hagi a readus tricolorii în avantaj în minutul 85. Englezii au egalat din nou, prin Abraham, în minutul 77, însă Coman, cu două goluri, în minutele 89 şi 93, a adus o victorie mare României, scor 4-2.

Clasamentul Grupei C:

1. România 6p
2. Franţa 3p
3. Anglia 0p
4. Croaţia 0p


Echipele de start:

România U21: I. Radu – Cr. Manea, Nedelcearu, Paşcanu, Fl. Ştefan – Cicâldău, Băluţă – Man, I. Hagi, A. Ivan – G. Puşcaş
Rezerve: Căbuz, Vlad – Boboc, F. Coman, Petre, Grigore, Dragomir, Ghiţă, Nedelcu, A. Rus, Ciobanu, Olaru
Selecţioner: Mirel Rădoi

Anglia U21: Henderson – Dasilva, Clarke-Salter, Kenny, Tomori – Dowell, Barnes, Gray – Mount, Calvert-Lewin, Maddison
Rezerve: Gunn, Woodman – Wan-Bissaka, Solanke, Foden, Sessegnon, Kelly, Konsa, Gibbs-White, Nelson, Abraham
Selecţioner: Aidy Boothroyd

În prima rundă, România a învins Croaţia, scor 4-1, în timp ce Franţa a trecut de Anglia, scor 2-1. Vineri, de la ora 22:00, se va disputa meciul dintre Franţa şi Croaţia. În faza semifinalelor se vor califica primele clasate din fiecare grupă şi cel mai bun loc secund.

Clasamentul grupei C, după prima rundă:
1. România 3p
2. Franţa 3p
3. Anglia 0p
4. Croaţia 0p


Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/7497879-mediafax-foto-alexandru-dobre.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/7497879-mediafax-foto-alexandru-dobre-300x300.jpgrootstireaUncategorised
România U21 a învins Anglia U21, vineri, scor 4-2, la Campionatul European de tineret. Tricolorii lui Mirel Rădoi câştigă astfel al doilea meci consecutiv la turneul final. În ultimul meci din grupa C, naţionala lui Mirel Rădoi va întâlni Franţa. ...