Simona Halep a declarat, vineri, la Cluj, că atunci când Darren Cahill se va întoarce la antrenorat va fi prima persoană pe care o va suna. La rândul său, Cahill a răspuns că dacă va decide să se întoarcă, după vacanţa cu familia, speră ca Simona să spună „Da”, transmite corespondentul MEDIAFAX.


Imaginea articolului Simona Halep, despre Darren Cahill: Când se întoarce, eu voi fi prima pe care o va suna / Ce spune antrenorul

Simona Halep, despre Darren Cahill: Când se întoarce, voi fi prima pe care o va suna / Ce spune antrenorul

Simona Halep a declarat, vineri, la Cluj-Napoca, într-o conferinţă de presă, că va vedea ce se întâmpla când va fi momentul, în privinţa relaţiei cu Darren Cahill.

„Nu s-a schimbat nimic, are pauză anul acesta cu familia, unde se bucură de timpul petrecut împreună, iar atunci când va veni timpul să decidă dacă va mai antrena sau nu, eu voi fi fi prima persoană pe care o va suna şi mă va întreba dacă îmi doresc să vină în echipa noastră.

Împreună cu Daniel Dobre, aşa îşi doreşte în momentul acesta, dar vom vedea atunci când va fi momentul”, a spus Halep.

Aceasta a subliniat că obiectivul său principal este să participe la Jocurile Olimpice de la Tokyo, sperând să fie sănătoasă şi aptă de joc.

„Îmi doresc o medalie”, a mai spus Halep.

În ceea ce priveşte turneul de la Wimbledon, jucătoarea a precizat că este cu gândul acolo, menţionând că nu va fi un sezon uşor, dar este încrezătoare.

Fostul antrenor al Simonei Halep, australianul Darren Cahill, a declarat, la rândul său, în aceeaşi conferinţă de presă, că nimic nu s-a schimbat în ceea ce priveşte relaţia cu Simona Halep.

„Mi-am luat un an de pauză de la antrenorat pentru a fi cu familia, ceea ce îmi face plăcere. La finalul anului nu ştiu încă sigur ce voi face, dar pot să vă garantez că dacă mă voi întoarce să antrenez, Simona va fi prima persoană pe care o voi suna pentru a vedea dacă va vrea să mă întorc înapoi sau nu. 

Sper să zică da, vom vedea. Multe depind de ceea ce se va întâmpla în următoarele şase luni”, a spus Cahill.

Simona Halep participă la Cluj-Napoca la Sports Festival, urmând să joace, sâmbătă, un meci demonstrativ de tenis alături de Marius Copil, Fabio Fognini şi Daniela Hantuchová, la care va asista şi Darren Cahill. Vor fi trei meciuri, Marius Copil împotriva lui Fabio Fognici, apoi Simona Halep cu Daniela Hantuchová, iar al treilea va fi unul mixt, cei doi jucători români împotriva celor doi jucători străini.

Sports Festival se desfăşoară în perioada 13 – 16 iunie la Cluj-Napoca fiind 4 zile dedicate jocului şi activităţilor sportive în care organizatorii au pregătit 40 de sporturi cu competiţii, iniţiere, demonstraţii şi show-uri.

Darren Cahill: Simona Halep va fi prima pe care o voi suna dacă revin în antrenorat

Darren Cahill, fostul antrenor al Simonei Halep, întăreşte speranţele fanilor că ar putea relua colaborarea cu tenismena din România.

Fostul antrenor al lui Halep, care a ajutat-o pe româncă să urce pe prima poziţie în clasamentul mondial şi să câştige primul titlu de Mare Şlem al carierei, după trei finale pierdute, dă asigurări că prima opţiune în cazul în care va reveni în antrenorat va fi să vină din nou în loja Simonei.

,,Am pauză un an ca să stau cu familia, iar la finalul anului mă voi decide dacă revin în antrenorat. Dacă voi lua aceasta hotărâre, Simona va fi prima pe care o voi suna. Aş lucra alături de Daniel Dobre (n.r. actualul antrenor al Simonei Halep), nu singur”, a transmis Darren Cahill la Cluj, vineri dimineaţă.

Darren Cahill a surprins pe mulţi la final de 2018, după ce a anunţat că se retrage pentru o perioadă, pentru a se dedica familiei. Tehnicianul în vârstă de 53 de ani are un CV impresionant, reuşind să îi ducă pe prima poziţie în lume pe Lleyton Hewitt, Andre Agassi şi Simona Halep.


Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/halep-laurentiu-mich-1.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/halep-laurentiu-mich-1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Simona Halep a declarat, vineri, la Cluj, că atunci când Darren Cahill se va întoarce la antrenorat va fi prima persoană pe care o va suna. La rândul său, Cahill a răspuns că dacă va decide să se întoarcă, după vacanţa cu familia, speră ca Simona să spună „Da”,...