Imaginea articolului O carte pe zi: "Linia frumuseţii", de Alan Hollinghurst

O carte pe zi: “Linia frumuseţii”, de Alan Hollinghurst

Alan James Hollinghurst este un romancier englez, născut în 1954, cu numeroase romane şi câteva premii prestigioase. Pentru romanul pe care îl prezentăm astăzi a obţinut Premiul Man Booker în 2004.

Romanul în trei părţi se petrece în Marea Britanie, în oraşul ficţional Barwick, în trei ani diferiţi – 1983, 1986 şi 1987. Tânărul gay Nick Guest, fiu al unui mic anticar de provincie, dar bursier strălucit la Oxford, absolvent al colegiului Worcester, îşi continuă studiile la University College London, la scurtă vreme după a doua victorie în alegerile generale a lui Margaret Thatcher. În vara anului 1983, tânărul Nick Guest se mută într-o cameră din mansarda casei influentei familii Fedden din Notting Hill. Capul familiei este Gerard Fedden, parlamentar conservator şi fan declarat al “Doamnei de Fier”. Prietenii lui Nick sunt copiii lui Gerard Fedden, Toby şi Catherine, o maniaco-depresivă. Nick, provenit din clasa de mijloc, se simte fascinat de bogăţia şi puterea acestei familii şi are ocazia să cunoască îndeaproape figuri marcante ale politicii Marii Britanii din anii ’80. Dansul cu celebra Margaret Thatcher, la o petrecere dată de familia Fedden, va marca apogeul vieţii lui Nick în casa din Notting Hill. Cam tot atunci îl cunoaşte pe Leo Charles, un tânăr funcţionar de culoare, care-i devine partener sexual. Urmează o legătură cu un frumos milionar libanez. Începe o viaţă decandentă, cu droguri şi sex. Dar povestea de iubire homosexuală iese până la urmă în presă şi provoacă un mare scandal.

Acţiunea romanului se petrece într-un deceniu dificil în care se răspândeşte consumul de cocaină, ameninţarea virusului HIV, iar corupţia clasei politice e din ce în ce mai evidentă. Şampania, cocaina, sexul, petrecerile acoperă depresia, neîmplinirea, lipsa de sens.

Impresia de lentoare a acţiunii e dată de numeroasele digresiuni şi descrierile minuţioase. Dialogurile sunt savuroase, dar aproape toate apărute în jurul unui pahar. În criticile romanului au fost evocate nume mari ale literaturii, Proust şi Henry James (de altfel eroul face un doctorat pe opera lui James).

Titlul romanului trimite la un principiu descris de William Hogarth în “Analysis of Beauty” din 1783, anume că principiul frumuseţii rezidă în linia ondulată. Nick vede linia frumuseţii când contemplă spatele sau altă parte a corpului masculin.

Un roman impresionant, într-un stil elegant, aproape clasic.

Alan Hollinghurst – “Linia frumuseţii”. Editura Litera, colecţia Clasici contemporani. Traducere din limba engleză şi note de Mariana Piroteală. 624 pag.


Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/o-carte-pe-zi-9.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/o-carte-pe-zi-9-300x300.jpgrootstireaUncategorised
O carte pe zi: 'Linia frumuseţii', de Alan Hollinghurst ...