Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a anunțat, luni seară, că va pronunța verdictul în procesul președintelui PSD Liviu Dragnea pe 27 mai. Procurorul DNA a cerut majorarea pedepselor pentru liderul PSD, condamnat în primă instanță la 3 ani și 6 luni de închisoare.

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a anunțat, luni seară, la capătul unei ședințe de aproape 7 ore, că va da verdictul în dosarul lui Liviu Dragnea pe 27 mai, la o zi după alegerile europarlamentare.

Procurorul DNA a cerut aplicarea unor pedepse spre limita medie, nu spre minim, așa cum a apreciat instanta de fond și a solicitat condamnarea și pentru acuzațiile de fals și instigare la fals, pentru care inculpații au fost achitați în prima instanță.

Unul dintre avocații președintelui PSD, Marian Nazat, a solicitat achitarea lui Liviu Dragnea pentru instigare la abuz în serviciu și constatarea încetării procesului penal pentru instigarea la fals intelectual. “Citind motivarea, văzând și opinia separată a domnului magistrat Pistol, m-a îngrozit să văd pur și simplu că un om a fost condamnat pe alegații, întrebări retorice și considerente sociologice. Până în 2016, nu a existat noțiunea de Dragnea Liviu Nicolae, brusc a apărut”, a declarat și Flavia Teodosiu, în fața magistraților.

Procurorul de ședință a depus concluzii de respingere a apelurilor pentru 8 din 9 inculpați.

DNA a schimbat procurorul de ședință în procesul lui Liviu Dragnea. Astfel, dacă la termenul trecut procuror a fost Raluca Mirică, luni procuror de ședință este Elena Grecu, cea care a candidat și pentru conducerea DNA.

Pe fond, Liviu Dragnea a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani și jumătate de închisoare cu executare.

 

Comenteaza aceasta stire

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/05/instanta-va-pronunta-decizia-definitiva-in-procesul-lui-liviu-dragnea-pe-27-mai-54517.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/05/instanta-va-pronunta-decizia-definitiva-in-procesul-lui-liviu-dragnea-pe-27-mai-54517-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv