O femeie de 55 de ani din Iași a fost rănită, joi, după ce a fost prinsă între ușile unui tramvai și târâtă câțiva metri pe stradă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Victima a fost preluată de o ambulanță și a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalulului „Sfântul Spiridon” din Iași.

Purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean Iași, Nicolai Pralea, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că, potrivit primelor informații, femeia de 55 de ani a fost târâtă de tramvai, în zona Piața Chirilă din cartierul Tărărași.

„La locul solicitării, pacienta de 55 de ani era conștientă, stabilă hemodinamic și respirator, prezenta un traumatism cranio-cerebral cu plagă frontală stângă, observație fractură humerus stâng și o contuzie genunchi drept. După acordarea asistenței medicale de urgență la locul solicitării, pacienta a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe, pentru investigații de specialitate”, a spus purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean Iași.

Polițiștii fac cercetări la fața locului pentru a stabili circumstanțele în care a avut loc evenimentul.

Martorii au declarat că femeia ar fi vrut să coboare din tramvai, iar geanta i-a fost prinsă între uși, în momentul în care s-au închis. Aceasta ar fi fost târâtă câțiva metri, până când vatmanul ar fi reușit să oprească tramvaiul.

Comenteaza aceasta stire

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/05/femeie-tarata-pe-strada-de-tramvai-dupa-ce-a-fost-prinsa-intre-usi-54471.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/05/femeie-tarata-pe-strada-de-tramvai-dupa-ce-a-fost-prinsa-intre-usi-54471-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv