Luna mai este capricioasă atât în România, cât și pe întreg continentul. De ploi nu a scăpat nici Italia, situație care afectează desfășurarea turneului de tenis de la Roma.

Astfel meciurile de la Foro Italico nu vor începe mai devreme de ora 16:00, iar acest lucru îi schimbă și programul fostului lider mondial. Simona Halep trebuia să debuteze la Roma după ora 14:00 în fața jucătoarei Marketa Vondrousova (44 WTA), însă acum, în urma ultimelor informații, meciul sportivei din Constanța va începe în jurul orei 17:30.

O singură confruntare directă a avut loc între Halep și Vondrousova, în acest an, la Indian Wells. Românca a pierdut atunci în trei seturi, 2-6; 6-3; 6-2.

Simona Halep vine la Roma după finala de la Madrid pierdută în fața jucătoarei din Olanda, Kiki Bertens, scor 4-6, 4-6, dar a precizat că este optimistă. “În acest moment sunt mulțumită cu jocul meu, sunt fericită că am putut să trec cu bine peste turneul de la Madrid. A fost o săptămână dificilă acolo. Sunt încrezătoare și vom vedea ce va fi în următoarele săptămâni. Îmi place la Roma, îmi place la Roland Garros, dar eu sunt pregătită pentru orice”, a spus Simona Halep, într-o conferință de presă.

Comenteaza aceasta stire

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/05/meciul-simonei-halep-cu-marketa-vondrousova-de-la-turneul-de-la-roma-amanat-din-cauza-ploii-54461.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/05/meciul-simonei-halep-cu-marketa-vondrousova-de-la-turneul-de-la-roma-amanat-din-cauza-ploii-54461-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv