Chelsea și Arsenal Londra s-au calificat în finala Ligii Europa și se vor ciocni într-un ultim act cu simbolistică aparte pentru iubitorii sportului rege. Astfel, a doua competiție a Europei va avea în finală două echipe britanice, după Liga Campionilor.

Chelsea a învins, joi seară, acasă, echipa Eintracht Frankfurt, scor 4-3, și s-a calificat astfel în finala Ligii Europa.

Londonezii vor juca a doua finală de Europa League din istoria clubului, după cea câștigată în sezonul 2012-2013, împotriva celor de la Benfica, scor 2-1.

De data aceasta, Chelsea va juca împotriva rivalei Arsenal cu trofeul ”pe masă” la Baku. Frankfurt a fost aproape de o calificare neașteptată în finala competiției, dar echipa lui Sarri a extras biletele pentru finală la ”loteria” penalty-urilor.

Arsenal s-a calificat în finală după ce a trecut de Valencia, scor 4-2.

Este pentru a doua oară în istorie când două echipe din Anglia ajung în finala Europa League.

Prima oară a fost în sezonul 1971-1972, când Tottenham și Wolverhampton s-au duelat în dublă manșă în Cupa UEFA, iar Spurs câștiga trofeul cu scorul general de 3-2.

Arsenal este singura echipă dintre cele calificate în semifinale care nu a câștigat niciodată competiția.

Comenteaza aceasta stire

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/05/echipele-chelsea-si-arsenal-se-vor-infrunta-in-finala-ligii-europa-54410.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/05/echipele-chelsea-si-arsenal-se-vor-infrunta-in-finala-ligii-europa-54410-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv