Hidrologii anunță că vor fi scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundații locale și creșteri de debite pe râuri din 27 de județe din țară. Atenționarea cod galben este valabilă de luni, de la ora 16.00 până marți la miezul nopții.

Potrivit Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, este cod galbem de inundații pe râuri din județele Maramureș, Bistrița-Năsăud, Harghita, Mureș, Sibiu, Alba, Hunedoara, Arad, Gorj, Brașov, Argeș, Vâlcea, Olt, Teleorman, Dâmbovița, Ilfov, Giurgiu, Prahova, Ialomița, Ilfov, Buzău, Vrancea, Neamț, Bacău, Suceava, Botoșani și Iași.

„Pe râurile din bazinele hidrografice: Vișeu, Iza, Lăpuș (județul Maramureș), Someșul Mare (județul Bistrița Năsăud), Mureș – bazin superior amonte S.H. Glodeni (județele Harghita și Mureș), Târnava Mică, Târnava Mare (județele Harghita, Mureș și Sibiu), Mureș – afluenții aferenți sectorului aval confluență Târnava – amonte S.H. Radna (județele Alba, Hunedoara și Arad), Gilort – bazin superior (județul Gorj), Olt – bazin amonte S.H. Hoghiz (județele Harghita, Covasna și Brașov), afluenții Oltului aferenți sectorului aval S.H. Hoghiz – amonte Ac. Ionești (județele Brașov, Sibiu, Argeș și Vâlcea), Olteț – bazin superior (județele Gorj și Vâlcea), Vedea – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior (județele Argeș, Olt și Teleorman), Argeș – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior (județele Argeș, Dâmbovița, Ilfov și Giurgiu), Ialomița – bazin amonte S.H. Coșereni (județele Dâmbovița, Prahova, Ialomița și Ilfov), Buzău – bazin superior și afluenți bazin mijlociu (județele Brașov, Covasna și Buzău), Putna – bazin superior (județul Vrancea), Trotuș – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior (județele Harghita, Neamț, Bacău și Vrancea), Bistrița – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior (județele Harghita, Suceava, Neamț și Bacău), Moldova – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior (județele Suceava și Neamț), Suceava – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior (județul Suceava), Jijia – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior (județele Botoșani și Iași) este cod galben de inundații.

Avertizarea intră în vigoare luni, la ora 16.00 și este valabilă până marți, la miezul nopții.

INHGA avertizează că fenomenele se pot produce cu probabilitate și intensitate mai mare pe unele râuri mici din județele Brașov, Sibiu, Dâmbovița și Prahova.

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/05/cod-galben-de-inundatii-pe-rauri-din-27-de-judete-54370.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/05/cod-galben-de-inundatii-pe-rauri-din-27-de-judete-54370-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv