Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul accidentului în care a murit creatorul de modă Răzvan Ciobanu. Surse din anchetă au arătat că designerul nu purta centura de siguranță, aceasta fiind prinsă în spatele scaunului.

Polițiștii au deschis un dosar penal și fac cercetări in rem pentru ucidere din culpă după ce creatorul de modă Răzvan Ciobanu a murit în accident rutier.

Surse din anchetă au declarat, corespondentului MEDIAFAX, că Răzvan Ciobanu nu purta centura de siguranță, aceasta fiind prinsă în spatele scaunului.

De altfel, din cauza impactului și a faptului că nu purta centura de siguranță, creatorul de modă a fost proiectat în afara autoturismului.

Designerul a murit pe loc.

Acesta era singur în mașină în momentul impactului, iar trupul său a fost găsit de un localnic, în jurul orei 7, luni dimineața.

Primele cercetări arată că mașina condusă de Răzvan Ciobanu a mers pe un drum de pământ aproximativ un kilometru, din drumul județean, înainte să se oprească.

„A condus pe DJ 226, dinspre Năvodari către Săcele și ajungând la intrarea în localitatea Săcele, din cauza neatenției în conducere, a pierdut controlul asupra autoturismului și a părăsit partea carosabilă către dreapta, unde a rulat aproximativ 850 metri, după care a intrat în coliziune cu mai mulți copaci”, au spus reprezentanții Poliției Constanța.

Polițiștii sunt la fața locului și fac verificări pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs evenimentul rutier.

Comenteaza aceasta stire

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/04/razvan-ciobanu-nu-purta-centura-de-siguranta-in-momentul-accidentului-a-fost-deschis-dosar-penal-54302.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/04/razvan-ciobanu-nu-purta-centura-de-siguranta-in-momentul-accidentului-a-fost-deschis-dosar-penal-54302-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv