Varianta sinuciderii este exclusă în acest moment în cazul lui Răzvan Ciobanu, au declarat, luni, reprezentanții Poliției Constanța, care susțin că toate datele de la fața locului indică faptul că designerul era singur în mașină în momentul accidentului.

Purtătorul de cuvânt al Poliției Constanța, Andreea Munteanu, a declarat, luni, că accidentul rutier în care a murit creatorul de modă Răzvan Ciobanu s-a produs pe DJ 226, la intrarea în localitatea Săcele, dinspre orașul Năvodari.

„Cercetarea la fața locului a indicat faptul că autoturismul în cauză ar fi părăsit partea carosabilă, ar fi parcurs o distanță de aproximativ 700 de metri prin câmp, ar fi traversat o alee asfaltată care duce către fermele din zonă, a reintrat pe câmp, a rulat încă 150 de metri într-o zonă cu arbuști unde, din cauza denivelărilor de pământ s-a răsturnat, oprindu-se într-un copac. Conducătorul auto a fost proiectat în afara autoturismului pe unul dintre geamurile acestuia, fiind găsit de un martor la baza unui arbust”, a spus Munteanu.

Anchetatori au verificat locul producerii accidentului, dar și interiorul mașinii și toate au relevat faptul că, în momentul producerii accidentului, șoferul, Răzvan Ciobanu, se afla singur în autoturism.

Reprezentanții Poliției Constanța au adăugat că se va face necropsia, dar va fi expertizată tehnic și mașina condusă de Răzvan Ciobanu.

„Necropsia efectuată de medicii legiști va stabili dacă șoferul se afla sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe. Expertiza tehnică auto va fi efectuată pentru a se stabili condițiile tehnice în care s-a produs accidentul și va oferi informații suplimentare privind dinamica accidentului”, a mai spus Munteanu.

Purtătorul de cuvânt al Poliției Constanța arată că este exclusă variante unei sinucideri a designerului.

„Având în vedere datele preliminare privind dinamica accidentului, în special configurația drumului unde s-a produs, varianta unei sinucideri vehiculată pe rețele de socializare ori canale de informare media nu poate fi luată în calcul la acest moment. De asemenea, precizăm faptul că, întrucât șoferul a fost găsit în exteriorul autoturismului, concluzia preliminară formulată a fost că acesta nu ar fi purtat centura de siguranță”, a adăugat Andreea Munteanu.

În acest caz a fost deschis un dosar penal in rem pentru ucidere din culpă.

Creatorul de modă Răzvan Ciobanu a murit, luni dimineața, în urma unui accident rutier produs la intrarea în localitatea Săcele dinspre Năvodari, pe DJ 226, în județul Constanța. Acesta era singur în mașină și, din cauza vitezei, a ieșit de pe carosabil, lovind mai mulți copaci. 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/04/politie-despre-razvan-ciobanu-varianta-unei-sinucideri-nu-poate-fi-luata-in-calcul-in-acest-moment-54303.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/04/politie-despre-razvan-ciobanu-varianta-unei-sinucideri-nu-poate-fi-luata-in-calcul-in-acest-moment-54303-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv