Purtătorul de cuvânt al Administrației Prezidențiale, Mădălina Dobrovolschim a anunțat, joi, întrebările la referendumul pe justiție, acestea fiind: „Sunteți de acord cu interzicerea amnistiei și grațierii pentru infracțiuni de corupție?” și „Sunteți de acord cu interzicerea adoptării de guvern a OUG în domeniul infracțiunilor, pedepselor”.

Întrebările la referendum:

„1. „Sunteți de acord cu interzicerea amnistiei și grațierii pentru infracțiuni de corupție?”

2. „Sunteți de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanțelor de urgență în domeniul infracțiunilor, pedepselor și al organizării judiciare și cu extinderea dreptului de a ataca ordonanțele direct la Curtea Constituțională?”.

La aceste întrebări vor trebui să răspundă românii la referendum organizat în 26 mai odată cu alegerile europarlamentare.

Potrivit legii 3/2000 privind organizarea refernedumului, actualizată în vara anului trecut, se arată că pragul necesar pentru validarea referendumului este de minim 30% din numărul persoanelor înscrise pe listele electorale permanente.

„ART. 5 (1) Referendumul național și referendumul local se organizează și se desfășoară potrivit prevederilor prezentei legi. (2) Referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puțin 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente. (3) Rezultatul referendumului este validat dacă opțiunile valabil exprimate reprezintă cel puțin 25% din cei înscriși pe listele electorale permanente”, prevede legea.

Comenteaza aceasta stire

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/04/palatul-cotroceni-a-anuntat-intrebarile-la-referendumul-din-26-mai-54277.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/04/palatul-cotroceni-a-anuntat-intrebarile-la-referendumul-din-26-mai-54277-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv