Împăratul Akihito al Japoniei și-a declarat în mod oficial abdicarea, în cadrul unei ceremonii în Tokyo, și a ținut ultimul discurs public în calitate de suveran al tronului Crizantemei, relatează BBC.

În discursul final, Împăratul Akihito a declarat că „dorește Japoniei și lumii întregi pace și prosperitate”.

„Sunt profund recunoscător pentru oamenii care m-au acceptat ca simbol și m-au susținut”, a declarat al 125-lea împărat al Japoniei.

„Împreună cu împărăteasa Michiko, sperăm din inimă că era Reiwa va fi pașnică și fructuasă, și ne rugăm pentru bunăstarea și fericirea țării noastre și a poporului”, a adăugat împăratul.

În prima parte a ceremoniilor private de marți, împăratul și-a raportat abdicarea în fața strămoșilor mitologici ai familiei imperiale japoneze. Ceremoniile au loc în Camera pinilor (Matsu-no-Ma) din Palatul Imperial.

Împăratul Akihito al Japoniei a abdicat după 30 de ani și cinci luni pe tronul Crizantemei, iar locul său va fi luat de fiul cel mare, prințul moștenitor Naruhito. Miercuri, prințul moștenitor Naruhito va deveni al 126-lea suveran al tronului Crizantemei.

Data abdicării împăratului Akihito, o premieră în ultimii 200 de ani în Japonia, a fost stabilită de guvern, familia imperială neavând un cuvânt de spus în acest sens.

Japonia va intra, miercuri, în primul an al erei imperiale “Reiwa” (frumoasă armonie), după trei decenii de eră Heisei (obținerea păcii).

Împăratul Akihito și împărăteasa Michiko au modernizat profund monarhia japoneză atât de legată de tradiții, au adus-o mai aproape de popor și au contribuit la popularizarea acesteia. Popularitatea lui Akihito i-a permis acestuia să își exprime opinii politice, în ciuda faptului că nu are un rol în acest sens.

Politica Japoniei se bazează pe un sistem multipartinic, parlamentar și reprezentativ al unei monarhii constituționale. Puterea executivă este deținută de guvern, iar Constituția japoneză din 1947 i-a limitat rolul împăratului la cel de “simbol al statului și al unității poporului japonez”.

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/04/eveniment-istoric-unic-in-ultimii-200-de-ani-in-japonia-imparatul-akihito-si-a-declarat-oficial-abdicarea-54310.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/04/eveniment-istoric-unic-in-ultimii-200-de-ani-in-japonia-imparatul-akihito-si-a-declarat-oficial-abdicarea-54310-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv