Un cetățean francez se află printre cetățenii străini uciși în atentatele sinucigașe comise în duminica Paștelui catolic în Sri Lanka, au anunțat luni autoritățile locale, relatează AFP.

”Luni, 22 aprilie 2019, la ora 19.00 (locală – n.r.), numărul cetățenilor străini identificați ca fiind uciși este de 31”, a anunțat într-un comunicat Ministerul Afacerilor Externe din Sri Lanka, înainte de a prezenta detaliat cetățenia victimelor și fără a specifica sexul acestora.

“În plus, 14 străini sunt dați dispăruți și s-ar putea afla printre victimele neidentificate” la morgă, a adăugat guvernul.

Peste 290 de persoane au fost ucise și 500 au fost rănite într-un val de atacuri coordonate care a vizat hoteluri de lux și biserici în Sri Lanka, potrivit unui ultim bilanț oficial.

Autoritățile din Sri Lanka au atribuit atacurile mișcării islamiste locale National Thowheeth Jama’ath (NTJ), care însă nu le-a revendicat până acum.

Printre cetățenii străini uciși se află opt indieni și șase britanici. China, Arabia Saudită și Turcia au câte două victime, în timp ce Franța, Bangladesh, Japonia, Olanda, Spania și Portugalia au înregistrat câte o victimă.

Alte două victime au dublă cetățenie americano-britanică și alte două pașapoarte australian și srilankez, potrivit listei furnizate de Sri Lanka. Un număr de 17 de cetățeni străini sunt încă internați în capitala Colombo.

Comenteaza aceasta stire

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/04/un-cetatean-francez-printre-strainii-ucisi-in-atentatele-din-sri-lanka-54253.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/04/un-cetatean-francez-printre-strainii-ucisi-in-atentatele-din-sri-lanka-54253-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv