Vaticanul a început să investigheze informațiile potrivit cărora o adolescentă care a dispărut în urmă cu 36 de ani este îngropată într-un cimitir de lângă Bazilica Sfântul Petru, informează dpa.

Emanuela Orlandi a fost fiica de 15 ani a unui ușier papal a cărui familie avea cetățenia statului Vatican. Dispariția ei în centrul Romei în 1983 reprezintă unul dintre cele mai mari mistere din istoria recentă a Vaticanului.

“Pot să confirm că au deschis o anchetă”, a declarat miercuri pentru dpa Laura Sgro, avocata familiei Orlandi. “Ne așteptăm să-și facă munca și să vadă ce s-a întâmplat în urmă cu 36 de ani”, a completat ea.

Luna trecută, Corriere della Sera a citat-o pe Sgro spunând că a primit o scrisoare anonimă sugerând că Orlandi ar putea fi îngropată în Cimitirul Teutonic din Vatican.

Scrisoarea spunea: “uitați-vă unde arată îngerul” – o presupusă referire la statuia unui înger de lângă mormântul Prințesei Sofia și al Cardinalului Gustav Adolf zu Hohenlohe-Schillingsfürst.

Cimitirul Teutonic este cea mai veche instituție catolică germană din Roma. El găzduiește mormintele unor personalități catolice vorbitoare de germană sau flamandă care au trăit în Roma.

De-a lungul anilor, mai multe teorii ale conspirației au fost legate de cazul Orlandi.

Dispariția adolescentei a fost pusă pe seama comploturilor anti-papale, organizate de servicii de informații străine; pe seama “Bandei della Magliana”, un sindicat al crimei organizate; dar și a mai multor agresori sexuali din cadrul clerului.

Anul trecut s-a întrevăzut o speranță în acest caz odată cu descoperirea unor rămășițe pământești într-o locație a Vaticanului din Roma, până când testele criminalistice au exclus orice legătură cu Orlandi. 

Comenteaza aceasta stire

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/04/vaticanul-a-deschis-o-noua-ancheta-in-cazul-disparitiei-unei-adolescente-din-urma-cu-36-de-ani-54170.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/04/vaticanul-a-deschis-o-noua-ancheta-in-cazul-disparitiei-unei-adolescente-din-urma-cu-36-de-ani-54170-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv