Premierul britanic Theresa May a anunțat că le va solicita liderilor Uniunii Europene, la summitul extraordinar ce are loc miercuri seară la Bruxelles, să amâne data limită a Brexitului până la 30 iunie, astfel încât Regatul Unit să poată părăsi Uniunea Europeană într-o manieră ordonată, informează Reuters.

”Obiectivul acestui summit este de a agrea o amânare care să ne ofere mai mult timp pentru a conveni un acord de retragere din UE într-o manieră ordonată și fără probleme”, a spus May la sosirea la Bruxelles, unde va lua parte la o reuniune cu liderii celorlalte 27 de state membre ale UE.

Theresa May a adăugat că, deși va solicita o amânare a Brexitului până la 30 iunie, țara sa ar putea părăsi blocul comunitar în 22 mai, pentru ceea ce șefa executivului britanic a numit un ”viitor mai luminos”.

La ora locală 18:00 (19:00 ora României) liderii statelor din UE27 vor avea un schimb de opinii cu președintele Parlamentului European, Antonio Tajani. Jumătate de oră mai târziu este prevăzută reuniunea cu premierul britanic Theresa May, după care șefii de stat sau de guvern din UE27 vor avea o cină de lucru.

La final este prevăzută o conferință de presă a președintelui Consiliului European, Donald Tusk, și a președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

În parlamentul britanic nu s-a putut forma o majoritate favorabilă acordului convenit de premierul Theresa May cu Bruxelles-ul întrucât deputații pro-europeni au estimat că acesta va menține legături prea slabe cu UE, în timp ce deputații susținători ai Brexitului au considerat că, dimpotrivă, Regatul Unit ar rămâne captiv în uniunea vamală europeană din cauza clauzei de ”backstop” pentru frontiera nord-irlandeză, clauză pe care liderii europeni au refuzat să o renegocieze.

Negociatorul-șef al UE pentru Brexit, Michel Barnier, a declarat că dacă Regatul Unit va opta pentru o uniune vamală cu UE după Brexit, aceasta ar putea rezolva și problema sensibilă a frontierei nord-irlandeze. Liderul opoziției laburiste, Jeremy Corbyn, cere la rândul său rămânerea Regatului Unit într-o uniune vamală cu blocul comunitar, idee neagreată de numeroși conservatori ai premierului May, mai ales de cei care susțin o separare clară de UE.

Dacă Brexitul nu va fi efectiv până la data organizării alegerilor europene din 23-26 mai, Regatul Unit este obligat să participe la acest scrutin. 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/04/theresa-may-avem-drept-obiectiv-obtinerea-amanarii-unui-brexit-ordonat-54168.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/04/theresa-may-avem-drept-obiectiv-obtinerea-amanarii-unui-brexit-ordonat-54168-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv